Renunțarea la lockdown pentru nevaccinați a fost decisă pe fondul scăderii presiunii asupra spitalelor, precizează autoritățile.

Totuși, numărul cazurilor de infectare din Austria continuă să crească pe măsură ce varianta Omicron se răspândește, miercuri, 26 ianuarie, fiind înregistrate peste 30.000 de îmbolnăviri, un număr fără precedent de la începutul pandemiei.

De altfel, este de așteptat ca numărul cazurilor să crească în continuare, un vârf al infectărilor putând fi atins în următoarele două săptămâni, potrivit ministrului sănătății, Wolfgang Mueckstein.

Am ajuns la concluzia că lockdown-ul pentru persoanele nevaccinate este justificat doar în cazul unei ameninţări de supraîncărcare iminentă a capacităţilor de terapie intensivă.

Wolfgang Mueckstein, ministrul sănătății din Austria:

În perioada de lockdown, persoanele nevaccinate pot să-și părăsească locuințele doar pentru anumite motive, precum mersul la serviciu sau pentru a-și face cumpărăturile esențiale.

Și după renunțarea la lockdown, acestea vor avea în continuare accesul interzis în restaurante sau în magazinele unde sunt comercializate produse neesențiale.

Pe 20 ianuarie, Parlamentul Austriei a adoptat legea care prevede obligativitatea vaccinării anti-COVID a tuturor adulților, care va intra în vigoare pe 4 februarie.

Rata de vaccinare cu schemă completă în Austria este de peste 74%, potrivit ourworldindata.org.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News