Austria și Elveția au semnat acum o declarație prin care își exprimă dorința de a adera la sistemul cunoscut și ca Sky Shield (n.r. – Scutul cerului), într-o decizie văzută drept istorică pentru Elveția, un stat cu o istorie de neutralitate militară.

În condițiile instabilității de pe continent aduse de declanșarea războiului de către Rusia, pentru multe țări europene, o modernizare a apărării aeriene a devenit inevitabilă. Guvernul elvețian spune că o colaborare cu vecinii la un sistem comun are sens atât strategic, cât și financiar.

Austria este, de asemenea, o țară neutră, iar guvernul de la Viena susține că, prin punerea în comun a resurselor militare, poate menține acest statut.

Aceasta nu este prima abatere de la neutralitatea strictă tradițională a Elveției. Ca parte a parteneriatului pentru pace al NATO, Elveția are un batalion de menținere a păcii în Kosovo de două decenii. Și, spre supărarea Moscovei, s-a alăturat sancțiunilor UE împotriva Rusiei.

19 țări s-au înscris acum pentru inițiativa Sky Shield, inclusiv Marea Britanie, țările nordice și baltice, Ungaria, România și Bulgaria.

Unii politicieni de dreapta din Elveția au criticat decizia, spunând că e un compromis prea mare care încalcă neutralitatea. În semnarea unui acord de aderare la inițiativă, Elveția și Austria au subliniat că neutralitatea lor rămâne neschimbată, dar, potrivit inițiativei Sky Shield, Elveția ar fi obligată să doboare orice atac se îndreaptă spre un stat vecin parte a inițiativei.

Neutralitatea istorică a Elveției a fost generată de faptul că țara a fost mereu plasată între puteri mult mai mari, adesea în război, iar acestora le convenea să aibă un tampon neutru între ele.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, elvețienii și-au apărat granițele, dar au rămas cu grijă în afara conflictului, făcând compromisuri atât cu puterile aliate, cât și cu cele ale Axei. Populația și orașele lor au ieșit practic nevătămate – ceea ce a contribuit la succesul economic al Elveției de astăzi.

Dar acum Elveția este membră a Națiunilor Unite, iar ONU a spus că invazia Rusiei este o încălcare a Cartei ONU.

Luna trecută, parlamentul elvețian a votat împotriva unei propuneri de a permite trimiterea armelor și munițiilor de fabricație elvețiană în Ucraina.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut un apel direct către parlamentarii elvețieni, spunând că țara sa are nevoie de arme elvețiene pentru a restabili pacea. Elveția are tancurile Leopard, care rămân neutilizate acasă și care ar putea fi desfășurate în Ucraina.

Negocierile continuă în parlament pentru a găsi o modalitate de a adapta legile privind exporturile de arme, pentru a permite sprijinirea Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News