Acesta a propus Guvernului de la Viena scăderea ajutorului de stat pentru toţi copiii emigranţilor din Austria, la nivelul celui din ţara de origine. Sebastian Kurz a nominalizat copiii români, ai căror părinţi muncesc în Austria, pentru care statul austriac oferă lunar aproximativ 160 de euro, faţă de circa 20 de euro, cât e alocaţia oferită în ţara noastră. “Suma (din Austria – n.r.) aproape corespunde unui salariu din România”, a spus şeful diplomaţiei austriece.
Declaraţia oficialului de la Viena a stârnit indignare în România. “Am luat act cu surprindere şi dezamăgire de mesajul exprimat de către ministrul de externe austriac, cu privire la alocaţiile acordate copiilor români. Măsurile despre care vorbeşte ministrul Sebastian Kurz, şi care sper să fie doar un gând nefericit, sunt contrare principiilor fundamentale ale UE – principiul antidiscriminare şi cel privind libera circulaţie a persoanelor”, spune ministrul muncii, Rovana Plumb.