„De mai multă vreme am promis că voi scrie o enciclopedie despre universul lui Harry Potter, iar acum pot să vă spun că am început să lucrez la ea”, a spus scriitoarea pe site-ul său. „Unele părţi din enciclopedie formează noul conţinut al site-ului Pottermore”, a adăugat J.K. Rowling, care are 46 de ani.Astfel, după publicarea celor şapte volume din seria „Harry Potter”, care s-au vândut în peste 450 de milioane de copii în întreaga lume, scriitoarea va continua povestea, anunţând că proiectul, unul care urmează să îi ocupe mult timp, se va finaliza prin donarea încasărilor obţinute unor organizaţii de caritate.
J. K. Rowling, considerată după publicarea seriei de volume Harry Potter una dintre cele mai influente femei din Marea Britanie, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, deşi înainte de apariţia cărţilor trăia din ajutorul social.