Accidentul a avut loc în seara de sâmbătă, 14 octombrie, la scurt timp după ora 21.00 și s-a soldat cu 14 victime, inclusiv șoferul, care a fost cel mai grav rănit. Victimele au fost transportate la spital, două în Mirano, două în Dolo și 10 în Mestre.

Autobuzul a scăpat de sub control din cauza faptului că șoferul s-a simțit rău, a intrat pe contrasens și a lovit un stâlp de beton al unui bloc de apartamente.

Șoferul vehiculului implicat în accident le-a declarat salvatorilor că i s-a făcut rău: „Am văzut totul alb, am simțit că leșin și am pierdut controlul vehiculului”.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, ar fi spus că nu se simte bine de câteva zile și este singurul dintre răniţi care a rămas în Spitalul Angelo din Mestre, sub observaţie, scrie La Stampa.

Directorul general al companiei La Linea, Massimo Fiorese, unul dintre cei trei cercetați pentru celălalt accident, cel cu 21 de decese, de pe 3 octombrie, a confirmat și el declarația șoferului.

AVM, compania care gestionează rutele de transport urban, a anunțat că, la cererea primarului din Mestre, de luni va suspenda serviciul tuturor autobuzelor electrice La Linea, în mod preventiv, înlocuindu-le cu vehicule proprii.

Compania La Linea asigură că „nu au apărut sau au fost observate probleme tehnice la vehiculul care este, de asemenea, produs foarte recent”. Într-o declarație publică, firma anunță că a activat procedurile interne pentru toate verificările necesare, atribuind accidentul, „cum reiese din primele declarații, unei boli a șoferului”.

„Ne pare foarte rău că unii pasageri, precum și șoferul însuși, au suferit vânătăi sau răni și, în mod firesc, va fi deschis un dosar de asigurări. În ceea ce privește comunicarea suspendării temporare a serviciului de autobuz electric de către municipiul Veneția pentru efectuarea de verificări, sperăm la reluarea sa promptă, întrucât nu au apărut sau s-au constatat probleme tehnice la vehicule”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News