„Am propus preşedintelui Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, domnului ministru Lucian Bode, o propunere de hotărâre. Dânsul a fost de acord și într-un timp record avem hotărârea care reglementează noul calendar şi prelungim perioada de autorecenzare în online până în data de 27 mai 2022”, a declarat Tudorel Andrei, vineri, 13 mai, într-o conferință de presă, potrivit Agepres.
Conform preşedintelui INS, două criterii au stat la baza prelungirii perioadei de autorecenzare cu două săptămâni, față de data de final anunțată inițial, 15 mai: interesul populaţiei şi o posibilă cale de reducere a costurilor de la buget cu 7-10 lei pentru fiecare chestionar completat online față de costurile presupuse cu venirea cenzorilor la ușă.
Totodată, până la data de 12 mai, au fost colectate peste 8,4 milioane de chestionare, iar gradul de autorecenzare a ajuns la 44%, faţă de ţinta iniţială de 35%. Tudorel Andrei a menţionat că România se află peste cota de autorecenzare din unele ţări din estul Europei și a punctat că la această dată avem un nivel de autorecenzare asemănător cu cel al Bulgariei.
Recensământul 2022 a început pe 14 martie și se face pentru prima dată în format online, ceea ce presupune completarea unor formulare prin intermediul calculatorului, tabletei sau telefonului conectate la internet.
Din 31 mai, colectarea datelor se va face către recenzori. Concret, cei care nu s-au autorecenzat online până pe 27 mai vor fi vizitați acasă de recenzori și vor trebui să completeze chestionarele de față cu aceștia. Această etapă va avea loc în perioada 31 mai-17 iulie.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!