Accidentul de pe 4 aprilie care a îngrozit o țară întreagă a lăsat urme adânci în sufletele celor trei copii care încă își plâng părinții. Băiețul soților Oprea a rămas orfan de ambii părinți, iar autoritățile brăilene au decis ca acesta să rămână în grija rudelor. ”Copilul soților Oprea, care au decedat în accidentul respectiv, a fost dat în regim de urgență în plasament unchiului matern, cu a cărui familie locuia în aceeași curte”, a declarat Nicoleta Oancea, director al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila din cadrul Primăriei municipiului, citată de infobraila.ro.

În cazul celor doi copii ai Nicoletei Pîrlog, situația este mai complicată, tatăl lor fiind plecat la muncă în străinătate. Fata cea mare, care va împlini vârsta majoratului pe 28 aprilie îl va lua în plasament pe frățiorul său mai mic, cel puțin până când tatăl va putea veni în țară.

Își ia frățiorul în plasament

„Fata și-a exprimat dorința de a-l lua pe băiețelul care a împlinit 10 ani, pe fratele ei, în plasament, în perioada în care tatăl, care are serviciul în Olanda, este plecat din țară”, a declarat Simona Cimpoae, director executiv al Directiei Generale de Asistență Socială din cadrul Consiliului Județean Brăila.

Adulții care îi vor prelua pe minori vor primi și ajutoarele sociale aferente pentru îngrijirea acestora. Primăria Brăila a acordat până acum un ajutor de urgență de 3.000 de lei pentru fiecare persoană decedată. Copiii, cât și adulții au fost consiliați psihologic, dar și sprijiniți material, în toate cazurile fiind vorba de dificultăți financiare.

Șoferul care a provocat această tragedie a fost încarcerat pe 21 aprilie, după ce magistrații Tribunalul Brăila a schimbat măsura din arest la domiciliu în arest preventiv. Din cauza problemelor de sănătate, însă, acesta a fost transportat în București la Spitalul-Penitenciar Rahova, pentru 30 de zile.

Cinci oameni au murit

Pe 4 aprilie, cinci oameni și-au pierdut viața, după ce Marius Negoiță a lovit în plin un grup de oameni care așteptau autobuzul într-o stație din orașul Brăila.

Șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a ajuns pe trotuar, unde a izbit în plin grupul de pietoni. Patru oameni au murit pe loc în urma impactului, iar o altă femeie, rănită grav, a decedat ulterior, în ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita.

Potrivit martorilor, impactul a fost atât de puternic încât victimele au fost proiectate peste o mașină, care era parcată la zece metri de statia de autobuz. Acul vitezometrului s-a oprit la 100 km/oră.

Urmărește-ne pe Google News