„Orice act medical este un drept, nu o obligație!”, „Vrem la școală, nu vrem online”, „Corpul meu, alegerea mea”, „Deschide școlile fără condiționări!”, strigau manifestanții miercurea trecută, în marșul spre Inspectoratul Școlar Suceava.

Atunci aproape 100 de elevi și părinți din comuna suceveană Bosanci, în frunte cu primarul Neculai Miron, au plecat pe jos spre Inspectoratul Școlar din Suceava. Aceștia au cerut deschiderea tuturor școlilor, nu numai a celor unde rata de vaccinare a profesorilor depășește pragul de 60%, scrie Monitorul de Suceava.

„Eu ca primar nu sunt vaccinat și nici nu mă vaccinez. Atâta vreme cât medicii specialiști – am discutat cu ei – din localitate și din Suceava și mi-au spus că ei și familiile lor nu se vaccinează, cum putem să ne impunem nouă sau cadrelor didactice să ne vaccinăm pe ceva experimental?”, a declarat edilul pentru presa locală.

Reprezentanții Inspectorului Școlar au transmis că elevii nu aveau de ce se să participe la protest.

„Din punctul nostru de vedere, acest protest se putea face doar cu părinți, nu și cu copii. Nu pot crede, domnule primar (Neculai Miron – n.r.) că ați acceptat să aduceți copii de clasă pregătitoare kilometri întregi pe jos până aici. Veți vedea câte viroze vor face după acest protest”, a declarat adjunctul IȘJ Suceava, Ioan Puiu, potrivit Obiectiv de Suceava.

De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a anunțat că s-a autosesizat în privința marșului de săptămâna trecută de la Bosanci la Suceava, unde a constatat și prezența unor „copii de vârstă școlară mică”.

„Am solicitat instituțiilor competente sprijinul în sensul de a verifica dacă au fost respectate drepturile copiilor prezenți la manifestație, deoarece nu trebuie confundat dreptul copilului la liberă opinie și dreptul la exprimare, cu obligarea acestuia de a participa la un eveniment pe care nu îl înțelege pe deplin”, a transmis Georgeta Crețuleac, directoarea DGASPC Suceava într-un răspuns pentru PressOne.ro.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News