”Pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri în zone aglomerate, am stabilit ca autoritățile locale, din 31 martie, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocului și vor efectua periodic activități de dezinfecție în scări, lifturi, spații comune”, așa a anunțat ministrul Vela în această seară.

Dincolo de costurile operațiunii, posibilitatea practică reprezintă o provocare uriașă pentru primării.

Numai în București sunt peste 16.000 de blocuri, multe cu 3 sau 4 scări. La un număr mediu de 2 scări, ceea ce este o estimare minimală, înseamnă că e nevoie de peste 30.000 de dispozitive cu soluții dezinfectante”. Și dacă acestea ar fi simple cutii cu dezinfectant, tot pare improbabil ca această montare, întreținere și reumplere să aibă loc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News