Prinsă marți, 6 iunie, și reținută de poliția spaniolă în localitatea Torrefarrera, regiunea Catalonia, mama fetei a declarat că nu era acasă când s-a întâmplat fapta. De asemenea, femeia a mai precizat că concubinul i-a declarat că fetița a plecat înapoi la tatăl ei.

Acum concubinul femeii a fost dat în urmărire internațională, fiind căutat în ancheta deschisă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București după găsirea cadavrului sâmbătă, 3 iunie, într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei.

Cadavrul a fost găsit în dormeza canapelei, într-un sac de plastic. Trei zile mai târziu, procurorii au anunțat că trupul aparține unei fete de 12 ani.

„În baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Național de Criminalistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuințe din municipiul București, sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un comunicat de presă.

Din primele cercetări, copila plecase în aprilie să petreacă Paștele cu mama și iubitul acesteia, care munceau în Spania, și au locuit într-un apartament închiriat din sectorul 4.

Pe 21 aprilie, ziua când fata urma să se întoarcă la tatăl ei, mama nu a mai răspuns la mesaje. Pe 3 mai, bărbatul a dat-o dispărută pe fată, însă a precizat că nu știe adresa de domiciliu a fostei soții. În aceeași zi, fata a fost dată în consemn la frontieră.

O lună mai târziu, cadavrul a fost descoperit în apartamentul închiriat de către proprietar, care a fost alertat de vecini din cauza mirosului venit din apartament.

 
 

Urmărește-ne pe Google News