Ministerul Educației nu a centralizat numărul profesorilor care au murit de la începutul pandemiei. A recunoscut-o ministrul educației Sorin Cîmpeanu într-o declarație pentru Școala 9, după publicarea zilele trecute a unui tribut adus acestor cadre didactice care nu s-au mai întors la catedrele lor în acest an.
„Este un subiect greu. Nu avem date, recunosc că nu, dar poate ar fi un gest corect să ne interesăm. O să încercăm să furnizăm datele astea. Eu de obicei nu-mi pierd cuvinte, dar la astfel de subiecte…”, a spus ministrul educației pentru Școala 9.
Nimeni nu știe câți profesori au murit de COVID
„Școala a început fără ei” s-au numit articolele care spuneau povestea a 11 cadre didactice din toată țara care au pierdut lupta cu COVID, oameni prețuiți în comunitate pentru dedicarea și profesionalismul lor.
De la începutul pandemiei au murit de COVID aproape 35 de mii de români și nu se știe câți dintre ei erau profesori.
Nu are o statistică nici cel mai mare sindicat – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – unde sunt înscriși 54% din totalul de 215 mii. Sindicatele le oferă ajutoare financiare membrilor în caz de deces, dar recunosc că nu au făcut o centralizare la nivelul întregii țări să vadă câte familii au apelat la acest sprijin bănesc. Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, crede că sistemul a pierdut mult din valoare odată cu dispariția acestor profesori. Mai ales că sistemul suferă de ani buni din cauza deficitului de personal.
„Sistemul este îmbătrânit. Avem 3.800 necalificați la care adăugăm câteva mii de pensionari, unii peste 68 de ani, adică și-au depășit și cei trei ani de la vârsta pensionării în care pot continua să lucreze la plata cu ora. Sunt pierderi imense pentru sistem”, a spus Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Inspectoratele școlare nu au colectat date despre decese
Școala 9 a contactat în această săptămână 30 din cele 40 de inspectorate școlare care, de altfel, acordă salariile și prin urmare le apar în statistici când moare un angajat. Cu mici excepții, reprezentanții inspectoratelor au răspuns că nu știu numărul celor morți de COVID. „Nu centralizăm asemenea date. E foarte delicat. Nu avem de ce să le fi cerut de la școli. Școala ce calitate are să ne spună? Are nevoie de documente. DSP ar trebui să aibă o situație”, a spus Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor.
ISJ Argeș a transmis că ei știu de un singur profesor decedat de COVID. În județul Timiș au murit șase cadre didactice de când a început pandemia și până în luna iunie a acestui an. În Olt, inspectoratul școlar are cunoștință doar de o învățătoare din orașul Slatina care a decedat din cauza COVID.
Hunedoara a pierdut de la începutul pandemiei nouă cadre didactice. „Am citit cu tristețe articolul despre colegii mei, cadre didactice care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Cu adâncă tristețe am recunoscut din poză trei dintre colegii mei, profesori de informatică din țară, pe care i-a răpit boala. Din păcate sunt mult mai mulți”, ne-a scris profesoara Zsofia Szasz din Hunedoara. A ținut să-i amintească și pe profesorii Angela Jurmoni de la Colegiul Național „Decebal” Deva și Szep Gyuszi de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani care au pierdut lupta cu COVID.
După publicarea celor două articole-tribut, am primit reacții din toată lumea, de la foști elevi îndurerați sau șocați de vestea pierderii profesorilor dragi. „Of, profesorul meu de sport, un om despre care mulți ar putea spune multe. Eu spun că a fost OM! Colegiul «Mihai Eminescu» Suceava, locul în care m-aș întoarce dacă cineva mi-ar spune «întorc timpul pentru tine, unde te-ai teleporta?» Acolo, cu ei, cu toții, domni și doamne profesori și colegi!”, a scris Geanina Crengăniș-Țibu despre fostul ei profesor Renato Tronciu.
Am aflat din mesajele primite și de alți profesori care, chiar dacă nu au primit diagnosticul COVID-19, au devenit victime ale pandemiei.
Continuarea articolului, pe Școala 9.
foto: Dumitru Angelescu
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!