Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a detaliat la Digi24 ce se schimbă odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru cu medicii de familie.

Conform medicului, pacienții vor beneficia, cu o anumită cadență, de anumite examene profilactice, adică de o consultație de la medicul de familie, în care să fie identificați factorii de risc, căreia i se pot adăuga unele investigații de laborator care să evidențieze aceste riscuri.

Aceste analize sunt necesare și pentru monitorizarea pacienților cu boli cronice. Aici ne referim la astm bronșic, bronhopneumopatie, diabet zaharat, hipertensiune, boală cronică la rinichi, care și ele sunt la fel de importante în economia unui management corect al unui astfel de pacient cu boală cronică.

Medicul Gindrovel Dumitra:

Astfel de analize erau disponibile și până acum, dar în baza unui plafon mult mai restrâns, indisponibil la nivelul laboratoarelor.

„Mai exact, laboratoarele aveau prin contract o obligație ca 10 la sută din fondurile care erau destinate de către Casa Asigurărilor de Sănătate să fie asigurate din venitul propriu pentru prevenție. Ei bine, acest «din venitul propriu» a făcut ca această reglementare să nu poată fi aplicabilă, iar pacienții care aveau nevoie de aceste examene profilactice să nu poată să beneficieze de ele”, a explicat Gindrovel Dumitra.

Totodată, în PNRR sunt prevăzute 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete pentru a fi dotate, prioritate având cele din mediul rural.

Din suma de 29,2 miliarde de euro, bani europeni pe care România îi așteaptă în cadrul PNRR, aproape 10% vor fi redirecționați către sectorul de Sănătate, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență, dat publicității pe 2 iunie de Guvernul României.

Urmărește-ne pe Google News