Această cerere de extrădare primită de autoritățile belgiene în august 2022 nu a fost procesată de magistratul competent al Parchetului din Bruxelles căruia i-a fost transmisă două săptămâni mai târziu, „o eroare monumentală” care a dus la demisia ministrului justiției.

Duminică, șeful Parchetului din Bruxelles, Tim De Wolf, a recunoscut că, după primirea dosarului, acesta fusese, fără îndoială, uitat într-un dulap.

Abdesalem Lassoued a fost condamnat la „26 de ani de închisoare în Tunisia în 2005, dar a evadat din închisoare în ianuarie 2011”. Potrivit explicațiilor procurorului De Wolf, acesta a fost „denunțat” de autoritățile tunisiene 11 ani mai târziu, „la 1 iulie 2022, prin Interpol”.

Dar, la momentul respectiv, documentul menționa doar o cerere de extrădare „pentru o evadare din închisoare”, fără a indica acei 26 de ani.

Solicitarea Tunisului trebuia clarificată prin trimiterea „unei serii de anexe” o lună și jumătate mai târziu. Dar dosarul s-a pierdut apoi la Parchet, fără să reexamineze subiectul.

„Niciunul dintre colegii noștri nu-și amintește ce s-a întâmplat cu acest dosar. Se poate doar presupune că, în cadrul modului obișnuit de funcționare, aceste întrebări au fost probabil discutate oral de un angajat administrativ și de magistrat. Este posibil ca magistratul să fi solicitat ca dosarul să fie reînaintat ulterior, din cauza prea multor probleme urgente la acel moment.”, a adăugat magistratul.

Afirmând că în 2022 urmau să fie examinate 1.650 de dosare, de 95 de magistrați, în loc de cele 119 posturi în principiu disponibile, De Wolf a adăugat că „încărcarea gravă a Parchetului din Bruxelles a jucat un rol, dar aceasta nu este o justificare”.

Motivul condamnării lui Lassoued din Tunisia nu a fost precizat de către procuratură. Potrivit mai multor ziare belgiene, el fusese găsit vinovat de mai multe tentative de omor.

Tunisianul radicalizat care a omorât doi suedezi luni seara la Bruxelles ceruse azil în patru ţări europene, începând din 2011, în Norvegia, Suedia, Italia, iar la sfârşitul lui 2019 în Belgia, explicând atunci serviciilor de imigrare că a venit în ţară de patru ani şi s-a căsătorit cu o belgiancă.

Luni seară, două persoane de naționalitate suedeză au fost ucise de Abdesalem Lassoued, care a deschis focul în centrul Bruxelles-ului înainte de meciul de fotbal dintre Belgia și Suedia.

El a tras cu o armă automată, apoi s-a urcat pe un scuter și a fugit de la fața locului. După atac, el s-a filmat și a postat pe Facebook imaginile în care a spus că atacul a fost comis în numele Statului Islamic.

La 12 ore de la atac, marți dimineață, bărbatul a fost împușcat mortal de poliție într-o cafenea din cartierul Schaerbeek.

Captură video: dhnet.be

 
 

Urmărește-ne pe Google News