Bărbatul despre care se spune că a condus camioneta cu care a intrat în plin în mulțime este originar din Uzbekistan și, în prezent, locuia în New Jersey. Saipov a fost împușcat în abdomen de polițiștii care au găsit asupra lui o armă de foc și o pușcă de paintball. În prezent, bărbatul se află în spital în stare critică, după ce a fost operat.

Din primele date ale anchetei care este în desfășurare reiese că Saipov a ajuns în Statele Unite în anul 2010. Inițial, a locuit în Ohio, apoi în Florida și, mai târziu, în Patterson, New Jersey.

Dilfuza Iskhakova, una dintre fostele partenere de viață ale lui Saipov a declarat pentru The Guardian că a locuit împreună cu acesta câteva luni, în urmă cu șase ani, imediat ce acesta a sosit din Uzbekistan.

”Părea un tip de treabă, însă nu era prea vorbăreț. Mergea la serviciu și venea acasă. Pe atunci lucra într-un depozit”, spune femeia.

Iskhakova a mai susţinut că, la momentul la care l-a cunoscut, Saipov depusese cererea pentru obţinerea cărţii verzi, care îi asigura drept de rezidenţă permanentă în SUA.

Și compania Uber a venit cu informații cu privire la Sayfullo Saipov, considerat drept autorul atacului terorist de la New York. Potrivit reprezentanților Uber, acesta a trecut toate testele și verificările care îi dădeau dreptul de a desfășura activitatea în numele companiei. În prezent, Uber a blocat accesul lui Saipov la aplicație.

Încă nu a fost formulată o ipoteză oficială cu privire la motivul atacului, însă autoritățile susțin că Sayfullo Saipov era sub monitorizare federală de ceva timp.

CITEȘTE ȘI:

FOTO&VIDEO/ Atac terorist în New York, soldat cu opt morți. Un șofer a lovit cu o camionetă mai mulți bicicliști

VIDEO / Primele imagini cu autorul atacului din New York

 
 

Urmărește-ne pe Google News