AUtorul atentatului de la Halle este Stephan Balliet, un neonazist de 27 de ani
Presupusul autor al atentatului de la Halle (estul
Germaniei), comis în apropierea unei sinagogi, a filmat el însuşi atacul şi a
difuzat înregistrarea pe o platformă internet, a relatat miercuri website-ul
SITE, specializat în supravegherea organizaţiilor teroriste, transmite Agerpres.
În înregistrarea de 35 de minute, Stephan Balliet, un neonazist de 27 de ani, se lansează într-o retorică antisemită, afirmând mai ales că ”Holocaustul nu a existat vreodată”.
El consideră că evreii sunt cauza tuturor problemelor,
conform SITE, care face o paralelă cu un video similar filmat de autorul
atentatului produs în martie la două moschei din oraşul neo-zeelandez
Christchurch.
Acel atentat, comis de Brenton Tarrant, un simpatizant
al extremei drepte australian, s-a soldat cu 51 de morţi şi zeci de răniţi.
Două persoane au fost ucise şi alte două au fost grav
rănite miercuri într-un atac armat la Halle, unul dintre presupuşii autori
fiind arestat.
Atacul a vizat în principal o sinagogă, în care
autorii au încercat să pătrundă şi unde au plasat explozibili, iar apoi un
restaurant turc.
Ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, a scris
miercuri seară pe Twitter că 10 cetăţeni americani se aflau în sinagoga din
Halle unde a fost comis atacul de miercuri.