Jordan Peterson este un model de teoretician printre cei care se numesc, cu mândrie, „conservatori” și un autor de nefrecventat pentru cei care consideră că el a negat existența încălzirii globale, acuzându-i pe cercetători că ar avea o agendă. Aceiași oameni îl critică pe Peterson pentru ideile sale, consideră ei, îndreptate împotriva mișcării feministe sau împotriva drepturile persoanelor transgender. De asemenea, este ironizat pentru că a promovat o dietă exclusiv pe bază de carne de vită ca soluție pentru diverse probleme de sănătate.

Cu câteva ore înainte de conferinţa susţinută la Sala Palatului, în faţa a aproximativ 4.000 de români, parte a largului său public mondial, Jordan Peterson s-a întâlnit şi cu politicieni din România. 

Sursele Libertatea din mediul politic susțin că deputaţii liberali Pavel Popescu, Robert Sighiartău şi Sebastian Burduja au avut o întâlnire de aproximativ o oră cu autorul bestsellerului „12 reguli de viaţă”. Aceştia au vorbit despre inteligenţa artificială şi despre „pericolul nereglementării” acestei tehnologii avansate.

Autorul canadian Jordan Peterson, în România: „Astăzi, un parlamentar mi-a spus că 70% din legi sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă”
Jordan Peterson alături de soția sa, pe scena Sălii Palatului
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

70% din legile dumneavoastră sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă!”

După prelegerea susţinută la Sala Palatului, Jordan Peterson a răspuns la câteva dintre întrebările pe care publicul românesc i le-a transmis online. Una dintre acestea a fost: „Este globalizarea posibilă sau este în natura noastră să rămânem divizaţi”.

În cadrul răspunsului său, Peterson le-a sugerat românilor că nu ar trebui să accepte ca legile naţionale să fie făcute la nivelul Uniunii Europene şi că aceştia ar trebui să-şi asume responsabilitatea şi să se implice în politică la nivel local, pentru a nu deveni sclavii tiraniei europene. Autorul canadian şi-a bazat această parte din argumentaţie pe o informaţie pe care o primise cu câteva ore înainte de la un parlamentar român.

Tocmai am vorbit astăzi cu unul dintre parlamentarii dumneavoastră, care mi-a spus că 70% din legile dumneavoastră sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă!”.

Jordan Peterson:

„Pentru că nu vor fi 70% pentru mult timp. (aplauze puternice în sală). Și veți fi la 99% în timp real. Și ceea ce se va întâmpla este că puterea și ierarhia de la Bruxelles vor fi din ce în ce mai înguste. Și va fi din ce în ce mai multă putere și libertate în mâna a tot mai puțini oameni. Iar asta va duce la o luptă care va fi practic a tiranilor împotriva sclavilor”, a spus Jordan Peterson pe scena Sălii Palatului.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Cine sunt deputaţii liberali care s-au întâlnit cu Jordan Peterson

Sebastian Burduja, 37 de ani, este la primul mandat în Parlamentul României şi a fost numit ministrul cercetării, inovării şi digitalizării. Robert Sighiartău, 34 de ani, este la al doilea mandat în Camera Deputaţilor.

Liberalul Pavel Popescu (35 de ani) este la al doilea mandat în Legislativ. De asemenea, Jordan Peterson s-a mai întâlnit cu deputatul PNL şi în iunie 2022, la prima sa venire în România. Atunci, liberalul a organizat un tur al Palatului Parlamentului pentru gânditorul canadian.

Autorul canadian Jordan Peterson, în România: „Astăzi, un parlamentar mi-a spus că 70% din legi sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă”
Conferința autorului canadian Jordan Peterson a umplut Sala Palatului din București

Iată fragmentul în care Jordan Peterson îi avertizează pe români cu privire la pericolul legiferării Uniunii Europene. Traducerea din engleză aparţine redacţiei:

„Tu și soția ta ar trebui să vă asumați responsabilitatea pentru căsnicia voastră. Și ar trebui să aveți un domeniu în care să fiți suveran, nu-i așa? Sunt unele locuri în care poți lua propriile decizii. Fără intermediere din partea partenerului sau a statului. Și sunt alte locuri în care va fi responsabilitatea familiei tale. Și apoi va fi responsabilitatea, să zicem, a rețelelor tale de prietenie sau a afacerii tale sau a comunității tale locale. Și apoi va fi responsabilitatea statului tău, a provinciei tale, apoi la nivel național și apoi internațional. Asta e ierarhia. Dar nivelurile superioare ar trebui să aibă doar responsabilitatea care nu poate fi distribuită la nivel local. Și astfel, în momentul în care ajungi la vârf, UE, să zicem, ar trebui să fie greu să-ți iei responsabilitatea de pe umeri.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Tocmai am vorbit astăzi cu unul dintre parlamentarii dumneavoastră, care mi-a spus că 70% din legile dumneavoastră sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă! Pentru că nu vor fi 70% pentru mult timp. (aplauze puternice în sală). Și veți fi la 99% în timp real. Și ceea ce se va întâmpla este că puterea și ierarhia de la Bruxelles vor fi din ce în ce mai înguste. Și va fi din ce în ce mai multă putere și libertate în mâna a tot mai puțini oameni. Iar asta va duce la o luptă care va fi practic a tiranilor împotriva sclavilor. Iar modul în care lupți împotriva acestui lucru este prin fortificarea ierarhiei subsidiare de responsabilitate. Și o parte din motivul pentru care le sugerez oamenilor să își asume responsabilitatea pentru propria viață în moduri mărunte, să vă faceți paturile mai mult și să faceți curat în camera voastră nenorocită, este pentru că nu este un lucru mărunt. Nu este un lucru mic”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (9)

Iaqob   •   04.05.2023, 20:16

Traiesc in Toronto si il cunosc pe Jordan personal, fiind odata studentul lui in parcurs de 4 ani. N-o spun sa ma laud, ci sa spun ca transformarea lui politica din 2016 incolo a socat multa lume. E drept ca n-a fost un academic prolific, insa a fost printre cei mai apreciati si originali profesori din universitate, mai presus de orice critica. Imaginati-va cum ar fi "to devolve from one of the best psychology professors in Canada to a caricature of the alt-right" (n-am gasit cuvant pentru "devolve"), adica sa parasesti lumea academica spre a deveni o figura politica dezbinatoare. Mie, o asemenea transformare ar fii o mare umilinta daca nu si un cosmar. E chiar o ironie faptul ca un Canadian vine in Romania sa raspandeasca idei nationaliste anti-EU, in timp ce Canada se afla printre cele mai dezvoltate tari din punct de vedere a dezvoltarii umane, mai presus de SUA. Eu am ajuns sa cunosc politica romaneasca si americana de 10 ori mai bine decat politica Canadiana. De ce? Pentru simplul fapt ca in Canada lucrurile merg bine si au mers intotdeauna. Si iata ca in timp ce doresc si sustin ca Romania sa se elibereze in sfarsit de reputatia ei inapoiata, sa devina mai ca Canada, mai ca EU, vine fostul meu idol academic Canadian sa dea lectii cum ca Romania are trebui sa se indrepte mai spre Romania (remember Iliescu?). O mare dezamagire.

CRH_RO   •   03.05.2023, 20:14

Eu mi-as dori ca 100% din legi sa fie facute la Bruxeles. Poate ca cateva procente nu vor fi optime , dar sunt infinit mai bune decat ce fac clanurile PSD+PNL+UDMR+USR+AUR+++. Clanurile nu fac decat sa dea legi pentru propasirea neosecuristilor care au capusat intreaga tara, politica, justitia, armata+++, in fine tot aparatul bugetar si chiar si cel privat, toate asa zisele partide, de fapt clanuri lucreaza pentru propasirea lor si nu exista alternativa.

andrei.v.c   •   03.05.2023, 19:12

daca scriu ca autorul este un violator sau hot dupa va trebui prezentat peste tot ca fiint un jurnalist controversat? mare logica. imi place la fel de mult cum doar ideile lui stupide sunt adaugate in articol. cineva care nu e familiarizat cu el o sa isi faca o parere foarte proasta. cine si-a dat acordul sa fie publicat articolul asta? unde e tolotan sa comenteze pe aici despre woke stuff? sa raspunda si la intrebarile astea, nu doar cand sunt intrebari usoare. in al treilea rand. normal ca legile romaniei sunt facute la nivel de ue. romanii nu stiu cum sa fure mai repede. oricine ajunge la putere vrea sa fure. cum poate ue sa functioneze daca 2-3-4-5 tari ar fura intruna? sfatul lui are oarecum logica. daca vrei sa nu te simti ca altii iti fac regulile trebuie sa te implici. sa te bagi in diferite asociatii, sa mearga la primarie sa ii bata la cap pe cei de acolo de ce strada lor e neasfaltata sau de ce pe o strada de 100 de m sunt 131 de podete. de ce tarile nordice sau vestice nu se enerveaza asa ca romania, ungaria, bulgaria sau grecia pe legile uniunii? pentru ca societatea civila e activa. nu la prosteste sau la votat. ala e minimul necesar. acolo lumea merge la consilierii locali, fac liste, verifica si comenteaza. nu asteapta galeata cu ulei.

    RobertMarian   •   03.05.2023, 20:01

    Germania are un PIB de trei ori mai mare fata de Canada cu regulile de la bruxelles :)))))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI