CNAIR a scos la licitație proiectul destinat proiectării și execuției sectorului de Sud al noii Centuri a Bucureștiului. Autostrada A0 Sud București va face legătura între A1 și A2 și va avea o lungime de 52 de kilometri. Potrivit CNAIR, proiectul este în valoare de 580 de milioane de euro.
Autostrada A0 Sud București „va permite descongestionarea circulației în zona de Sud a Bucureștiului si va asigura traficul rutier de tranzit”, mai precizează compania.
CNAIR estimează că proiectarea acestui segment de autostradă ar urma să dureze 12 luni, iar execuția 30 de luni, după atribuirea contractului. Astfel, Capitala ar putea avea o nouă Centură în aproape 4 ani.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor va fi de aproximativ trei luni.
Proiectul de construire a Autostrăzii A0 București Sud face parte din Master Planul General de Transport și urmează să fie finanțat prin POIM 2014-2020, mai informează CNAIR.
Citește și: EXCLUSIV/ Condamnatul Cheloo este într-un prelungit concediu. De 45 de zile, nimeni nu se grăbește să-l pună pe rapper la munca de jos
Drumul expres Craiova-Pitești, gata în 3 ani
Un alt proiect important anunțat de CNAIR este drumul expres Craiova-Pitești. Potrivit Companiei, drumul va avea 4 tronsone, cu o lungime totală de 121,115 km, iar costul proiectului va fi de 820 milioane euro. Proiectarea celor 4 tronsoane urmează să dureze 12 luni, iar execuția 24 luni. Termenul limită de depunere a ofertelor va fi de aproximativ 3 luni.
Primul tronson al drumului expres Craiova – Pitești, va avea o lungime de 17 km și ar urma să fie construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova și limita județului Dolj. Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robânești.
Cel de al doilea tronson, format din două Loturi, va avea o lungime de 39,85 de km și urmează să fie construit între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş. Cel de al doilea Tronson va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.
Tronsonul 3 cu o lungime de 31,75 km va fi construit între km 57+550 și km 89+300 și va fi cuprins între intersecția cu DN 65, în apropierea municipiului Slatina și limita dintre județele Olt și Argeș, Tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești va tranzita teritoriile localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicesti, Optași, Tatulești, Colonești.
Tronsonul 4 are o lungime de 31,81, va fi construit între limita administrativă dintre județele Olt și Argeș și intersectia cu autostrada 1 București – Pitești și va tranzita teritoriile localităților Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Suseni, Oarja.
CNAIR spune că drumul expres Craiova-Pitești „va contribui la dezvoltarea economică a zonei de sud-vest a României și va asigura corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV și IX Pan Europene, aflate în diferite stadii de implementare.”
Vor fi construiți 800 de kilometri de autostradă și drumuri expres
Autostrada A0 Sud București și drumul expres Craiova-Pitești sunt două din proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere din România. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că , până la finalul anului, proiectele lansate vor ajunge la 800 de km. „Printre acestea, se află podul suspendat de la Brăila, segmentul de sud al noii centuri a Bucureştiului la profil de autostradă, modernizarea centurii existente a Capitalei, între A1 – DN 7 şi DN 2 – A2 şi drumul expres Craiova-Piteşti”, a spus Răzvan Cuc, potrivit Capital.