Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale susține că pe tronsoanele 2 şi 4 lucrările nu au depăşit 50%. Mai bine stă lotul 3, Ilia – Coseviţa, unde aproape 61% din autostradă este gata.
Constructorul are nevoie de autorizaţie pentru suprafeţele suplimentare şi pentru nodul de descărcare a traficului in zona Holdea, iar acordul de mediu trebuie revizuit. În caz contrar, lucrările nu pot continua. Mai puţin de jumătate dintre lucrări sunt efectuate şi pe lotul 4.
Pe porţiunea Şoimuş – Ilia au fost cele mai multe probleme. Muncitorii au descoperit un cimitir ilegal, o peşteră cu lilieci şi familii de castori.