Autostrada care ar trebui să susțină exporturile României spre Uniunea Europeană, în special cele din domeniul auto ale grupului Dacia care se ridică până la cinci miliarde de euro pe ultimul an, nu va fi gata mai devreme de zece ani, așa cum au anunțat reprezentanții Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Este vorba de Autostrada București-Nădlac (A1) sau mai exact tronsonul de 123 de kilometri dintre Pitești și Sibiu. Investiția a fost cerută imperios de reprezentanții Dacia Renault încă din anul 2015.
Cu viteza melcului, dar la costuri ridicate
Pe lângă faptul că lucrările se vor realiza cu viteza melcului, vor fi și scumpe. Primii 45 de km din cei din cei 123 vor costa 679 de milioane de euro și vor fi gata, în varianta prognozată, în cinci ani de acum înainte. Pentru restul traseului, care va transversa munții, specialiștii CNAIR estimează încă zece ani de acum, proiectul nefiind încă finalizat.
CNAIR a anunţat că a transmis spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţiile de atribuire aferente secţiunilor 1 şi 5 ale viitoarei autostrăzi Sibiu – Piteşti. Lotul 1 aferent traseului Sibiu-Boiţa (cu o lungime de 13,2 kilometri) va costa 911,3 milioane lei (199,2 milioane euro), cu TVA și va fi gata peste nouă ani. Durata contractului este de nouă ani, dintre care un an perioada de proiectare, trei ani perioada de execuţie. Lotul 5 cuprins între Curtea de Argeş – Piteşti (cu o lungime de 30,35 km) va costa 2,18 miliarde lei (480 milioane euro). Durata contractului cuprinde un an perioada de proiectare, patru ani perioada de execuţie.
Pentru exporturi și turism
Traseul dintre Pitești și Sibiu este ultimul care nu este realizat din autostrada dintre Capitală și Năldac, frontiera cu Ungaria. Lucrările au fost începute chiar în 1967 când s-au proiectat și executat până în 1972 primii 90 de km. După Revoluția din 1989, s-a continuat de-abia în 2007 proiectul autostrăzii spre Vest. Drumul de mare viteză este necesat atât din punct de vedere economic, ajută exporturile pe căile rutiere, dar și turistic, ar putea permite accesul străinilor spre munte, București și chiar Marea Neagră.
“Autostrada Sibiu-Pitești trebuie să rămână o prioritate și este foarte important să fie terminată până la final de 2020, a spus în decembrie 2015 Nicolas Maure, șeful Dacia. Acesta a mai adăugat că „durează zece ore să parcurgi distanța, este absolut necompetitiv”. Maure a mai atras atenția că în aceste condiții, producția de automobile de la Mioveni pierde teren în fața fabricii din Maroc. De altfel, în lipsa autostrăzii, Renault a mutat anul trecut o parte din producția Dacia Logan MCV în Maroc.
Dacia Mioveni are exporturi de aproape 8% din cele 57 de miliarde de mărfuri vândute din România în alte state.
COD PORTOCALIU de caniculă! Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!