Șoferii vor putea circula pe aproape 29 de kilometri de autostrada începând de săptămâna viitoare.
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, a precizat că recepția lucrărilor a fost amânată din cauza mai multor probleme.
„Autostrada nu a fost deschisă mai devreme, motivul fiind creşterea exigenţelor companiei în ceea ce priveşte problemele de calitate, inclusiv extinderea perioadei de garanţie. Constructorul a inţeles şi a refăcut anumite porţiuni, termenul de finalizare şi recepţie este 30 iulie. Încercăm să deschidem traficul în weekend, vremea nefavorabilă nu a permis constructorilor să toarne asfalt”, ne-a explicat Narcis Neaga, pentru Capital.
Lotul 3 al autostrăzii Sebeș-Turda, între Aiud și Decea, are o lungime de aproape 12,4 kilometri și este finalizat în proporție de 100 la sută, spun reprezentanții CNAIR.
Datele referitoare la stadiul proiectelor în desfășurare arată că tronsonul de 12,4 kilometri de autostrada se va inaugura în prima săptămână din luna august. Oficialii CNAIR spun că decontează o factură de aproape 20 de milioane de euro pentru construirea lotului 3 al autostrăzii Sebeș-Turda.
Constructorul Tirrena Scavi a primit aproape 1,1 milioane de euro de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Nouă porţiuni de şosea de mare viteză ar urma să fie inaugurate în următoarele luni. Acestea însumează aproximativ 120 de kilometri. Vezi ce tronsoane de autostradă vor fi gata în 2018.
În februarie, Guvernul Dăncilă promitea că 350 de kilometri de autostrada vor fi gata până în 2023. Printre priorități se numără autostrada București-Ploiești, dar și Comarnic-Brașov.
Citește și CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ Mati, mărturii din infern. Bătrânii care au supraviețuit ascunși în casa lor albă. ”A început să bată vântul ca niciodată. Geamurile s-au spart și flăcările ne-au înconjurat…”