Autostrada Bucureşti – Constanţa trebuia finalizată de anul trecut, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul cu firma care se ocupa de tronsonul Cernavodă – Medgidia. Acum, autorităţile ne duc cu zăhărelul şi ne promit, de la lună la lună, deschiderea circulaţiei. “Se fac eforturi să se poată deschide traficul pe o cale de rulare pe tronsonul Cernavodă – Medgidia, cândva, în acest sezon estival”, a declarat pentru gân dul.info Cristina Savu, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor.
În acest timp, Traian Băsescu visează deja la megaşoseaua care va lega toate ţările cu deschidere la Marea Neagră: “În ceea ce priveşte autostrada inelară, România a trasat deja tronsonul naţional”, a spus Băse la Summitul OCEMN de la Istanbul.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!