Potrivit mass-media italiene, aproximativ 20 de schiori, toţi străini, se aflau în zona unde s-a declanşat avalanşa înainte de ora 13:00 (12:00 GMT) la Val Veny.
„Avalanşa a făcut trei morţi, trei răniţi transportaţi la urgenţă cu elicopterul şi doi răniţi uşor. Toţi practicau schiul în afara pârtiei”, au anunţat serviciile de salvare alpine într-un comunicat.
Potrivit comunicatului, continuă căutările pentru a găsi eventualele persoane dispărute. Echipe însoţite de câini şi de medici se află la faţa locului, în timp ce elicopterele sunt pregătite pentru a-i evacua pe răniţi.
O altă avalanşă s-a declanşat la puţin timp după aceea la San Carlo. După ce iniţial au anunţat că două persoane sunt date dispărute, serviciile de salvare alpine au declarat că nu există victime.
Nivelul de risc de avalanşă în Alpii italieni era joi dimineaţă de 3 pe o scară de 5 în urma căderilor de zăpadă recente şi a vântului care a provocat acumulări în unele culoare, precum cel în care a pornit prima avalanşă.
Citește și:
- EXCLUSIV / Avalanșă în Italia, în urma cutremurelor. O româncă și copiii ei, prinși sub dărâmăturile unui hotel
- Patru cutremure au zguduit centrul Italiei. Un hotel, plin de turiști a fost îngropat de o avalanșă, în urma seismelor. 30 de oameni sunt prinși sub dărâmături