Românii sunt disperaţi să aibă în proprietate o locuinţă. Deşi suntem săracii Europei, având veniturile cele mai mici, la capitolul “case proprii” stăm cel mai bine dintre toate ţările Uniunii Europene. Potrivit unui raport Eurostat, România avea în 2007 cel mai mare număr de proprietari de locuinţe raportat la numărul de locuitori.

Numărul caselor locuite de proprietari
România 96%
Ungaria 87%
Spania 83%
Cehia 72%
Italia 72%
Marea Britanie 71%
Polonia 58%
Franţa 58%
Austria 52%
Germania 46%

  Deşi pare incredibil, chiar dacă suntem cel mai prost plătiţi angajaţi din UE, cu un salariu minim de doar 153 de euro, deţinem cele mai multe case dintre toţi europenii. Cel puţin asta spun datele publicate zilele trecute într-un raport Eurostat, care afirmă că 96% din români deţin o locuinţă în proprietate personală, în timp ce media la nivelul blocului comunitar este de 65%.

Doar trei la sută din români deţin o vilă

La polul opus se află ţara cu cea mai puternică economie europeană: Germania, unde doar 46% din familii locuiesc în casele lor, iar restul stau cu chirie.

Potrivit analizei, cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri, adică 56%, locuiau acum doi ani în case, 41% în apartamente şi doar 3% în vile. În Europa, 46% din familii ocupau apartamente, 30% case şi 22% vile.

Raportul menţionează că procentul ridicat al românilor care locuiesc în propriile case este influenţat şi de faptul că, pentru o bună parte din locuinţele închiriate, nu se întocmesc acte, chiriaşii nefiind trecuţi astfel în nici o evidenţă.

Din totalul de 8,3 milioane de case şi apartamente, doar 80.000 sunt în prezent închiriate. Pe următoarele locuri se situează Lituania, cu 89% proprietari, Slovacia, tot 89%, şi Ungaria, cu 87%.

Potrivit unui studiu, din totalul fericiţilor deţinători de locuinţe, 56% stau la curte, 41% în apartamente şi 3% au vile

Psihiatrul Florin Tudose explică de ce românii deţin cele mai multe proprietăţi din Europa

Am redobândit ce ne-au luat comuniştii

Numărul uriaş de proprietari din România, una dintre cele mai sărace ţări europene, nu îi surprinde pe specialişti. Reputatul prof. dr. Florin Tudose a explicat pentru Libertatea că românii au un puternic simţ al proprietăţii, alimentat de originile latine şi de istoria comunistă, în care ne-a fost negat dreptul la proprietate.

În ultimii 20 de ani, românii au acumulat un număr uriaş de proprietăţi. “Comunismul ne-a negat nevoia de proprietate, dar nu a reuşit să ucidă acest simţ în noi. După 1990, românul şi-a achiziţionat imobile pentru a compensa frustrarea anilor în care nu a putut să îşi cumpere o locuinţă”, explică prof. dr. Tudose, şeful Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar.

Specialistul recunoaşte că preţurile modice ale apartamentelor au favorizat achiziţiile imobiliare după Revoluţie. Alături de România, Spania şi Italia au şi ele mulţi proprietari. “Suntem un popor agrar. Am moştenit această trăsătură latină, precum şi impulsivitatea de a face investiţii atunci când avem ocazia”, apreciază psihiatrul, care subliniază şi că, în lipsa unui unei economii stabile, oamenii consideră locuinţa drept cea mai sigură investiţie. Oana Timar

 
 

Urmărește-ne pe Google News