ComenteazăSe spune ca toata lumea vrea sa intre in rai, dar nimeni nu vrea sa moara. Cam la fel stau lucrurile si cu dezideratul Romaniei de a deveni o tara membra a pactului Nord-Atlantic. Ei sa ne primeasca si noi sa spunem „thanks” si atat.
Bunicii nostri priveau cerul pana le intepenea gatul incercand sa zareasca avioanele salvatoare ale armatei SUA. Care insa nu au venit. Parintii nostri, la randul lor, desi isi pierdusera speranta intr-o viata mai buna si traiau ca „sclava Isaura”, lasau balta orice activitate cand incepea serialul Dallas. Dupa Revolutie si noi am inceput sa visam la bunastarea de peste Ocean si pana si cel mai ipocrit dintre nationalisti isi dorea o baza NATO pe teritoriul romanesc. Doream sa primim, in timp ce nu aveam nimic de dat in schimb.
In ultimii zece ani istoria jumatatii de secol trecute s-a repetat cu obstinatie. Consideram ca ni se cuvine sprijin american, in timp ce unchiul Sam privea sceptic spre noi. Si pe buna dreptate. Consideram ca locul in NATO ni se cuvine doar pentru ca am dat istoriei mondiale prinos de cultura si civilizatie prin cuvintele „barza”, „varza”, „viezure”, „manz”. Acum avem sansa sa dovedim ca meritam locul alaturi de tarile NATO demonstrand ca aparam aceleasi valori comune. Trebuie sa fim alaturi de Statele Unite pentru ca, in sfarsit, avem acum ceva de oferit in schimbul pretentiilor noastre. Iar parlamentarii care vor dezbate solicitarea CSAT de participare la coalitia mondiala antiterorista trebuie sa inteleaga acest lucru. Si sa voteze „pentru”.