În ultimele săptămâni, România a devenit un punct fierbinte COVID în Europa, fapt vizibil și în desele corespondențe trimise de aici de jurnaliștii străini sau de cei locali.
Una dintre ziaristele care au venit să scrie despre valul al 4-lea de coronavirus a fost Lara Spirit de la Tortoise, o publicație independentă din Marea Britanie, fondată în 2018 de James Harding, fostul șef BBC News și editor Times.
Ea a petrecut mai multe zile în România, timp în care a vizitat mai multe spitale din București (Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, Marius Nasta) și a stat de vorbă cu oficiali precum Andrei Baciu și fostul ministru al sănătății Vlad Voiculescu.
Jurnalista s-a deplasat și la un centru de vaccinare, unde nu a fost lăsată să intre.
„Ultimul dintr-un șir de scandaluri legate de vaccinare”
Lara Spirit s-a dus chiar la centrul Neghiniță din sectorul 2. Avea să afle, după 10 zile, că centrul a fost închis după un scandal de vaccinare fictivă.
Ce a scris ziarista în Tortoise, într-un articol denumit „Dezastrul pandemic european”: „Când ajung la centrul de vaccinare Neghiniță din estul Bucureștiului, îl găsesc aproape gol. În România, doar un om din trei este vaccinat, a doua cea mai scăzută rată de vaccinare din Europa.
La Neghiniță, un polițist mă oprește pe trepte și îmi face semn că trebuie să plec. 10 zile mai târziu, în ultimul dintr-un șir de scandaluri legate de vaccinare, centrul e închis cu efect imediat.
Aproape 180 de mandate de aducere sunt emise în baza «suspiciunilor de certificat fals»”, au fost observațiile jurnalistei.
Secretarul de stat și lampa UV
Lara Spirit l-a vizitat pe secretarul de stat Andrei Baciu în biroul său de la Ministerul Sănătății. Ea observă că demnitarul și, în același timp, responsabilul cu vaccinarea în minister, a așteptat-o cu geamurile deschise și o lampă UV.
„Există studii care arată că asta ajută”, i-a spus Baciu jurnalistei.
Baciu n-a fost bogat în detalii, însă a vorbit despre „fake news, în special în mediul online” ca principală cauză a ratei scăzute de vaccinare.
„Ce încredere pot avea românii în vaccin, dacă n-au în politicienii care-l promovează?”
După discuția cu Vlad Voiculescu, jurnalista atrage atenția că atât el, cât și Andrei Baciu „în ochii multor români (…) sunt politicieni, deci au probleme în a fi crezuți”.
Ea se întreabă „ce șanse au campaniile de comunicare în domeniul sănătății publice, cât timp politicienii duc lipsă de credibilitate, iar legătura dintre politică și sănătate a fost atât de nesigură pentru atâta vreme?”.
Concluzia ei este că situația „toxică” a României e o combinație de mai mulți factori. Printre aceștia, „ezitare extremă la vaccinare, lipsă de comunicare, administrație defectuoasă și corupție”.