Este un tip care are întipărit zâmbetul pe buze. Un bărbat cu o atitudine pozitivă, care se bucură că acum este departe de zona ostilităților din Ucraina, acolo unde l-au prins 2022 și agresiunea Rusiei lui Vladimir Putin!
Nord-macedoneanul Gjoko Zajkov, 28 de ani, a semnat la începutul lui ianuarie cu Universitatea Craiova, un angajament valabil până în vara 2025. Apărătorul are 22 de meciuri în prima reprezentativă a țării sale, a făcut parte din lotul echipei naționale la Euro 2020, ocazie cu care a fost cantonat la București, acolo unde Macedonia de Nord a avut meci, pe Național Arena.
Până să ajungă în capitala Olteniei, Gjoko a închis conturile cu formația ucraineană Vorskla Poltava. Fotbalistul are o experiență multiplă, a mai evoluat pentru Charleroi, Rabotnicki Skopje, Levski și Slavia Sofia.
Într-un interviu acordat Libertatea, Zajkov a explicat ce a găsit la Craiova, în România, cât de ușor i-a fost să se adapteze după câteva săptămâni la noua țară.
Libertatea: Gjoko, cum a fost să părăsești Ucraina, țară aflată în război?
Gjoko Zajkov: Am accesat această oportunitate care mi s-a ivit, Craiova, România, chiar dacă mai aveam contract acolo, la Poltava. Dar voiam să părăsesc Ucraina. Mi s-a ivit șansa unui transfer, cum și Universității Craiova i s-a oferit posibilitatea de a mă aduce. Le-am spus clar celor din Ucraina că nu mai vreau să continuu acolo din cauza situației conflictuale, a războiului. Am stat jumătate de an acolo pe vreme de război, a fost foarte mult stres pentru mine și pentru familia mea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_65cdf5d3a48f193183ba4e43f7b38252.jpg)
– Cum era o zi normală pentru tine acolo?
– Era periculos. Așa mi se părea. De fapt, începeai ziua, dar nu știai cum va continua, ce va fi. Bine, eu nu mă temeam pentru mine, dar cu soție, cu copil mic, este un mare stres, un uriaș disconfort. Eu sunt de părere că ce ți-e scris, ți se întâmplă, indiferent cum și ce ai face. Eu sunt un om credincios, cred în Dumnezeu, în mâinile Lui este tot. Ce-o fi, o fi!
„Găsești orice”
– Și ai ajuns în Oltenia, unde au fost tot mai multe cutremure în ultima vreme.
– N-am simțit, am fost de fiecare dată la terenul de antrenament sau au fost prea mici, prea insesizabile. Am văzut ce a fost în Turcia, Doamne ferește!, nu cred că în România se poate întâmpla la fel. Văd țara voastră ca una dezvoltată, care se apropie de ceea ce este în Occident.
– Care este prima impresie pe care o ai vizavi de România?
– Mi-a plăcut și când am fost cu naționala țării mele la București, am stat acolo două săptămâni, îmi place și ceea ce trăiesc la Craiova.
– Cum este printre olteni?
– La Craiova? Ai de toate. Nu e nici mare, nici mic, mă simt foarte bine în acest oraș. Nu poți spune că ai nevoie de ceva și nu ai. Găsești orice.
– Pricepi ceva din limba română?
– Mă ajută faptul că sunt mai mulți jucători din Balcani în echipă, ne ajutăm unul pe celălalt. Învăţ repede şi limba, deja ştiu câteva cuvinte, mă simt ca acasă în România.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d4bcf50d9cb6d162e1250e50dc6958f0.jpg)
„Apreciez că nu sunteți aroganți”
– Dacă ar fi să alegi ceva care să-ți placă deja în România, ce-ai spune?
– Îmi place viața mea de aici, mai mult decât orice îmi place cum s-au adaptat cei din familia mea aici. Soția și băiatul. Sunt bine! Asta e ceea ce contează cel mai mult pentru mine. La Poltava, în estul Ucrainei, n-am avut mijloace de transport să ieșim imediat din țară, iar acest detaliu m-a îngrijorat pentru familie. Dacă eram doar eu, era simplu. Cred că așa gândește orice bărbat.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/whatsapp-image-2023-03-10-at-00-11-33-1-1024x1003.jpeg)
– Simți diferența dintre România și Ucraina? Cum te simți vizavi de acest detaliu aici?
– Hai, serios, aici e liniște! Despre ce vorbim?!
– Ce apreciezi cel mai mult în acest moment la români?
– Faptul că sunt sociabili, comunicativi, sunt la fel ca în Macedonia. Oameni deschiși, le place să râdă, nu iau viața nici în serios, nici în tragic. Aaa, și apreciez faptul că românii nu sunt aroganți.
– E ceva ce nu-ți place?
– N-am gânduri negative. Mi-este bine și, mai important, familiei mele îi este bine aici.
Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844fa91529b20d357c71ff2bc9eee4bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24e25387849722b22d26bb6ed89aa5df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c71adba1ff08a2b6b491b69dd4665198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_829ee925c8c7870d17ff9dbc936aade6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_32be692b097006eeab1e338dfc893f14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_66a06f8f51350644d54916774baf1890.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38e7733404b1457ca2386cd7ea17fff9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_593d9760c375903563d07603f3151fa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_794b9521e40613af24d4c1e0e0aeb78e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e2aee1ef33f834b3abd78c4b5ee94cf5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_26ca7bf089c7306b28802ccd4e85b984.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_465a99130118088f64d00a1050d36e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3080f5d247f9d084bf2360b5db877241.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d25f894c8663b57c42fa75b63c93a7d2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e145d35307dbe66528c085a2dfacbb8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_1e6a8a625dabfbaea1c8ec7e4aba1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ce85b03cc3b1a586f5e155303ee0c890.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5c6ce9e1a8153e005dfb344ae8b55b74.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.