Golgota imigrantului. Era director când a decis să plece în Germania: ”Am dormit în parcări și primii bani i-am câștigat săpând grădina unui fost subaltern din România”

• După 27 de ani de muncă onestă și deloc ușoară, în dreptul etnicului german scrie ”polizei Recklinghausen”. Bărbatul cu dublă cetățenie și-a câștigat respectul comunității și aplică legea într-un orășel cochet din landul Renania de Nord-Westfalia.
• Povestea lui Walter, 61 de ani, este Golgota pe care imigranții o au de urcat într-o societate diferită, unde ce ai construit în țara de origine aproape că nu mai contează.
• Dar pe Walter o vorbă l-a ținut motivat tot suind dealul cel înclinat: ”Cine e bun în România, e bun și-n Germania”!

Absolvent de Drept în România, provenit dintr-o familie din Timișoara care nu ducea grija zilei de mâine, Walter Crișan conducea Centrul Cultural al orășelului Jimbolia când l-a lovit valul Revoluției din decembrie 1989.

Schimbarea de regim pornită chiar din inima Banatului nu l-a lăsat fără răspuns pe tânărul director de instituție de stat.

Dornic să impună stilul vestic, importat puternic în anii post-revoluționari, a avut curaj să meargă până la București, ca să-și ia licența de DJ.

A trecut cu brio examenul obligatoriu și pășise în cercul select al posesorilor de atestat de liber profesionist al meseriei de DJ.

Erau doar patru ”meseriași” în toată țara. Românul are și acum carnetul, ținut în cutia în care păstrează livretul militar al său, al tatălui și al bunicului!

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Walter umplea discotecile zonei, dar distracția n-a fost pe placul primarului din Jimbolia, Mircea Românu. În vara anului 1992, prietenia celor doi s-a făcut țăndări, iar conflictul n-a trecut neobservat.

Pe plan regional, publicația ”Realitatea bănățeană” a reflectat disputa pe o pagină întreagă de ziar.

Iar Walter, în mod contrar față de cum avea să-i curgă viața, nu concepea să plece din Jimbolia, deși era la mare modă să emigrezi. ”Eu sunt etnic german și nu vreau să plec din țară…”, spunea Crișan, în iunie 1992, afirmație consemnată de presa vremii.

Împotriva voinței sale declarate public, laudat la București pentru activitate la nivel local, dar încondeiat de oprobiul edilului, Walter Crișan n-a dorit să mai rămână o zi în țara-n care s-a născut.

S-a consultat cu soția, a umflat roțile Mercedesul 220 la care ținea ca la ochii din cap și înapoi s-a uitat doar ca să-și îmbărbăteze părinții.

Primiți în lagăr de imigranți

În Germania, pe cei trei membri ai familiei Crișan i-a întâmpinat un lagăr de imigranți deloc primitor, în Unna-Massen. Tripleta din Jimbolia și-a luat număr de emigrare și a așteptat vremuri mai bune.

Walter putea cere pe loc azil politic, invocând persecuția Primăria Jimbolia, dar nu ar fi fost o soluție convenabilă, pe termen lung. Ar fi avut drepturi restrânse, iar orizontul i s-ar fi îngustat.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Cu situația la zi incertă, nici nopțile nu treceau ușor. ”Până să-mi definitivez situația, dormeam în mașină și mă spălam pe unde apucam”, îi tremură bărbia de emoție lui Walter.

”Dacă se întâmplă ceva cu mine, mă arunci din mașină și pleci mai departe”!

Ca jurist, și-a stors creierii citind legile germane și, ajutat de un funcționar cumsecade, a găsit soluția cu care să străpungă filtrele severe de emigrare: o situație excepțională în familie. I-a zburat gândul la tatăl său, operat în țară de cancer pulmonar.

S-a întors acasă, la părinți, și le-a cerut ceea ce nu credea vreodată: să-l însoțească în Germania.

Familia l-a întâmpinat cu un mesaj sever: ”Noi nu plecăm de aici! Te ajutăm cu orice vrei, cu bani, cu tot-tot-tot, dar de plecat noi nu plecăm”!

A căzut cerul pe mine! Nu știam ce să fac. Plângeam și nu vedeam nicio soluție. Am plecat la crâșmă. Am băut toată noaptea de supărare

Walter Crișan:

Când s-a întors de la cârciumă, părinții lui aveau bagajele la ușă și decizia luată: ”Ne-am îmbrăcat, plecăm în Germania. Dacă pe tine te ajută asta, noi mergem cu tine”.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

I s-a rupt inima de tatăl său, care simțea că drumul său este doar dus. ”Și-a luat cu el cele mai de preț obiecte. Nu se despărțea niciodată de cheile de la bicicletă și de cele de la atelierul cu scule. Le-a luat în Germania”.

Cuvintele care-l dor cel mai tare și care umplu cu picături obrazul omului care în Germania luptă contra celor mai duri infractori i le-a spus tot tatăl său: ”Dacă se întâmplă ceva cu mine, mă arunci din mașină și pleci mai departe”!

Trimis într-o zonă cu refugiați

La revenirea în Germania, alte interogatorii, alte hârtii de completat. Și, în sfârșit, răspunsul așteptat.

”Am primit o cameră, o punguliță cu mâncare și niște acte provizorii. Dormeam într-o cameră în care era paturi suprapuse. Mai aveam o masă și patru scaune. Asta era tot ce aveam”, își amintește.

Repartiția l-a apropiat și mai mult de depresie. Cu câțiva bani de buzunar, a fost detașat la Döbersing, în regiunea Bayern.

”Acolo am petrecut perioada de acomodare în Germania. Era ca la țară la noi, doar că stăteam într-un apartament de bloc. O zonă pustie, cu tot felul de refugiați, familii de ruși, de ucraineni”.

”Asta nu e o meserie!”

A urmat crâncena perioadă de supraviețuire, în care s-a lovit cu capul de toate problemele unui străin.

Trebuia să trăiască din ceva, iar soluțiile nu erau multe: ”Soția făcea curățenie prin case. Pe mine, toți mă întrebau ce am lucrat în România. Le-am zis că am fost director, angajat la stat. «Bine, dar asta nu e o meserie»! Ei așteptau să le spun că sunt lăcătuș, zidar, ceva care să le folosească…”, spune Walter.

Eram nevoit să muncesc, ca să pot întreține familia. Primii bani i-am câștigat săpând grădina unui fost subaltern de-al meu, un coleg de la cariera de argilă care aparținea de Ceramica Jimbolia, Anton Nubăr. La fabric, eu eram adjunctul serviciului CTC. Pentru munca depusă am fost plătit cu 50 de mărci. Aceștia au fost primii mei bani câștigați în Germania”.

Walter Crișan:

Vorba care l-a urmărit toată viața

Banii nu erau suficienți, așa că Walter era într-o permanentă căutare de surse de venit.

”Soția făcea curat în casa unui avocat. Mi-a găsit acolo de muncă. Am cărat pietre cu brațul, la construcția mansardei”.

Și iarăși îi vine a râde, căci simte că viața i-a dat o lecție.

Când eram la Jimbolia, tata mă chema să-l ajut să culeagă via. Eu îi spuneam: «Știi ce scrie ce ușa de la biroul meu? Director»! Știi ce mi-a zis tata atunci? «O să vină vremea când n-o să mai ai de cules via și o să faci munci sub nivelul culesului viei!». Vorba asta m-a urmărit toată viața. La asta m-am gândit când căram pietre cu brațele!

Walter Crișan:

Walter Crișan a mai lucrat la o sală de fitness, s-a angajat apoi la o firmă de pază până a urcat la Tribunalul Social din Dortmund. Iar din 2008 are o funcție importantă în Poliție. Treptele din carieră au însemnat școli și examene, subînscrise unei permanente curse de perfecționare.

”Nu sunt pensii speciale”

Îi trezește pe românii veniți cu speranțe prea mari în Germania povestindu-le că viața în landuri nu este ce văd ei la televizoarele din România, iar bariera de limbă este de netrecut:

”Aici, la Poliție, salariul este bine specificat, între 2.000 și 3.000 de euro, în funcție de grad. Nu sunt salarii de zeci de mii de euro, nu sunt pensii speciale, ca în România. Când vedeți câte un deputat sau un ministru german căruia îi cade talpa de la pantofi, păi să știți că aia e situația reală, nu e o imagine falsă. Aici, pe bugetari nu-i dă averea afară din casă”. 

”Prăjitura s-a împărțit între golani!”

Situația politică din România îl fierbe pe Walter Crișan. Consideră că totul a pornit greșit în capitalismul românesc: ”Prăjitura s-a împărțit între golani, nu între oamenii normali și muncitori! Oamenii de valoare au fost dați la o parte”.

Urmărește oftând posturile TV românești și îi vine să sune în țară, când vede că realitatea din străinătate este prezentată deformat, ca și cum în Germania ar curge doar lapte și miere. Pe români îi avertizează că viața nu este cum le-o prezintă plasma de la București și că o carieră trainică să construiește suferind și în timp: ”Sufăr pentru români. Îmi dau lacrimile pentru valorile pe care le avem în România, dar mentalitatea trebuie schimbată”.

Mama i-a murit de inimă rea

Aduși mai mult cu forța, părinții lui Walter Crișan nu s-au adaptat în Germania. Tatăl lui a decedat la câteva luni după ce a făcut cunoștință cu traiul nemțesc, pe 4 ianuarie 1993, iar cea care i-a dat viață a agonizat alți 13 ani: ”Mama a murit de inimă rea, în 2006. Nu mai avea cercul potrivit de prieteni. În țară, la Jimbolia, nimeni nu se putea angaja la stat fără aprobarea ei, conducea Consiliului de Femei. A suferit că n-o mai suna nimeni, nu mai era căutată. Nu s-a putut rupe de mentalitatea românească: «Sărut mâna, doamna Crișan», adică stilul ăla de la noi, știți voi… A suferit un preinfarct, a avut și alte boli psihice plus depresii. Am îngrijit-o acasă”.

Plătit în natură la Tomnatic

Walter Crișan a lăsat în România o carieră neterminată de fotbalist. A fost coleg, la juniori, cu Aurel Șunda, a trecut și prin divizia a doua, la CFR Timișoara, dar urme adânci a lăsat la Ceramica Jimbolia, în liga a 3-a.

I s-a dus vestea de junior talentat și l-a cumpărat Unirea Tomnatic, primul sat din România cu formație în liga secundă. ”Satul era cunoscut pentru exportul de piersici. Ne plăteau în produse, nici n-aveam ce să fac cu atâtea piersici pe care le aduceam acasă”, povestește Walter.

Walter, polițist german, dar cu talent brazilian!

Fotbalul i-a dat întâlnire lui Crișan și în Germania, după o pățanie ca-n filme. A ajuns în Oberliga, a treia divizie a nemților, acum al 5-lea eșalon. ”Stăteam atârnat de gard și, la un joc între prima echipă și echipa a doua a celor de la Rot-Weiss, antrenorul avea nevoie de un om de umplutură la formația de rezerve. Mă țineam bine fizic, mergeam la o sală de fitness, unde și lucram… Am intrat pe teren și le-am băgat iarba-n fund ălora de la prima echipă! Țineam 1.000-1.500 de duble pe picior, lor le sărea mingea-n nas după 50! Era diferență mare. După ce am dat gol la acel meci-test, m-au pus direct antrenor-jucător la echipa Rot-Weiss Essen-Steele!”.

Cum l-a fentat Porumboiu

Numele lui Walter Crișan a reapărut relativ recent în România ca manager la transferul lui Sabrin Sburlea, al cărui naș de cununie a și devenit ulterior.

În calitate de jurist, Crișan i-a făcut contractul lui Sburlea când Rapid l-a vândut pe atacant la FC Vaslui, în 2012. ”Era Șumudică antrenor la Vaslui și țin minte că, în cantonamentul din Austria, mi-a cerut să facă o tură cu Mercedes S-Klasse”, se amuză Walter.

Mai păguboasă a fost însă relația cu patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu, care l-a lăsat cu o gaură de zeci de mii de euro, după ce a refuzat să-i achite recuperarea lui Sburlea, accidentat grav. Are o droaie de acte care atestă că a achitat din propriul buzunar contravaloarea serviciilor medicale. ”Echipa din Vaslui juca în cupele europene, dar jucătorii nu aveau asigurări medicale”, se declară uluit bănățeanul.

Părerea despre 10 august: ”Lipsă de organizare”

10 august 2018 i-a arătat polițistului româno-german adevăratul chip al structurilor de pază și ordine de la București. Este domeniul în care Walter Crișan excelează, activând de 11 ani în Germania.

Nu poate oferi detalii pe motiv de secret de serviciu. Bărbatul lucrează la intervenții de genul celor din 10 august și vorbește în cunoștință de cauză:

”Noi știm dinainte ce fel de oameni vin la o astfel de manifestație sau la un meci de fotbal internațional de fotbal precum Dortmund-Barcelona. Colaborăm cu structure din toată Europa. Sunt de categoria A, B, C, avem totul structurat. Noi știm 90% din oamenii care vin la o manifestație. Avem baze de date, oamenii sunt fișați. În România era nevoie de un plan de execuție. N-a existat așa ceva. Doar un plan politic, se pare. Pe 10 august, din partea statului român a fost lipsă jenantă de organizare, lipsă de decizie. Niciun plan, nimic, măi, oameni buni! Ca profesionist, vă spun că este scandalos ce a fost acolo! Am dreptul la părere personală! Se știa din timp despre miting, trebuia să existe informații despre orice mișcare din piață. Cei turbulenți trebuiau extrași, izolați, să fie protejate persoanele care au venit să manifeste pașnic. Se putea face intervenție punctuală, dar când Jandarmeria este condusă de unul cu pantaloni și fular alb care dirijează ca la Operă, ce profesionalism mai este acela, măi, oameni buni? Am văzut o lipsă acută de specialiști!”.

Trimiterea lui Walter Crișan este la colonelul Cătălin Paraschiv, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție, care a dirijat ostilitățile în Piața Victoriei cu un fular alb la gât.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro