Cătălin Chelu, unul dintre cei mai nemiloși afaceriști de după Revoluție, care nu ezita să preia la limita legii fabrici pe care apoi să le devalizeze, falimentându-le și lăsând fără locuri de muncă mii de salariați, a fost și el o victimă, a femeilor. După decesul acestuia, averea sa a ajuns la mâna mamei și a celor cinci amante care i-au făcut copii.
Reamintim că omul de afaceri a fost declarat mort la sfârșitul lui 2014. El suferea de mai multe afecțiuni renale și se afla în Iordania. Cătălin Chelu era fugit în Orientul Mijlociu pentru că era căutat de autoritățile române după ce fusese condamnat, în 2012, la șase ani de zile de închisoare în dosarul în care a vrut să-l mituiască pe chestorul Dan Fătuloiu chiar în sediul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI).
Cele cinci amante
Averea lui, cifrată de-a lungul anilor între 15 și 100 de milioane de euro de publicații de specialitate, a ajuns să fie la dispoziția femeilor care l-au sedus și i-au făcut copii. Și nu au fost puține! Fostul afacerist a fost căsătorit o singură dată, dar a avut avut copii cu alte cinci femei.
Asta pentru că investitorul cu origini gălățene, care l-a avut ca mentor pe Sorin Ovidiu Vîntu, și-a recunoscut toți cei zece copii. Conform legii, aceștia își moștenesc tatăl și îi împart averea. Doar că la momentul decesului lui Chelu, toți erau minori, așa că mamele au ajuns să decidă asupra averii acumulată suspect de omul de afaceri.
Este vorba de, conform datelor din dosarul pe care familia îl care cu conducerea Hidroconstrucția SA: Cati Casandra Simion (aceasta a avut cu Chelu un băiat), Gina Daniela Lungu (o fată), Veronica Paraschiv (trei băieți), Natalia Suceanu (două fete).
Ala aplică familiei motodele lui Chelu
A cincea amantă a lui Chelu a fost Ala Procopenco, o basarabeancă. Cu aceasta, gălățeanul a avut trei copii, doi băieți și o fată. Ala a fost și ultima mare dragoste a lui Chelu. Cum iubirea pentru femei frumoase era marea slăbiciune a omului de afaceri, acesta a trecut-o pe Ala Precopenco în conducerea firmelor controlate de Chelu chiar înainte de decesul său.
Averea lui Chelu se constituia în mare parte din acțiuni la diverse firme cotate sau nu prin bursă. Una dintre cele mai importante este Electroargeș. Anul trecut, aceasta a înstrăinat cele 31,79% de acțiuni ale familiei Chelu, evaluare la peste două milioane de euro, de la firma respectivă către Constantin Ștefan, presupusul noul partener de viață al acestaia. Nici Ala Procopenco, nici avocații acesteia nu au răspuns solicitărilor legate de moștenirea lui Chelu.
Cea care a intervenit și a cerut anularea deciziilor ultimei amante este Doina Rîmar, mama lui Cătălin Chelu. Aceasta alături de o parte din amante sau de copiii lui Chelu au intervenit, în instanță, în mai multe tranzații în care Ala Procopenco reprezenta firmele lui Chelu. Multe din acese procese nu au ajuns la un verdict.