Un complet de la Tribunalul Bucureşti a decis să respingă contestaţia înaintată de Iulian Dumitrescu împotriva măsurii asigurăorii a sechestrului şi a popririi. Contestaţia a fost respinsă ca nefondată și are de plătit 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, este urmărit penal de DNA, sub control judiciar, pentru luare de mită și fals în declarații. Pe 1 februarie, el a fost acuzat de procurori că a primit mită peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ Prahova. Seara, Iulian Dumitrescu și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL și de la șefia PNL Prahova printr-un mesaj pe Facebook.
Prin ordonanţa emisă de procurorii DNA, lui Dumitrescu i s-a interzis timp de 60 de zile să ocupe funcţia de șef al CJ Prahova.
Procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale lui Iulian Dumitrescu, ale surorii sale, Angelica Lambrea, şi ale soţului acesteia, Daniel Lambrea, precum şi asupra unui imobil aparţinând lui Iulian Dumitrescu şi asupra a 19 imobile aparţinând celorlalţi doi inculpaţi consideraţi complici ai politicianului.
Ce avere are Iulian Dumitrescu
Conform celei mai recente declaraţii de avere, completată în iunie 2023, Iulian Dumitrescu deţine împreună cu soţia un apartament de peste 150 de metri pătraţi achiziţionat în 2008 şi unul de 45 de metri pătraţi cumpărat în 2005, precum şi un autoturism Range Rover din 2014.
Fostul prim-vicepreședinte al partidului condus de Ciucă a împrumutat PNL cu 45.000 de euro şi persoane fizice cu aproximativ 110.000 de euro. La capitolul „Datorii”, el a menţionat un credit de aproape 127.000 de euro la First Bank, scadent în 2036, precum şi un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 180.000 de dolari, contractat în 2012 şi scadent în 2024.
În 2020, el a vândut un teren de aproape un milion de lei unei societăţi, teren situat în judeţul Ilfov şi în aceeaşi zi a vândut pentru 775.000 de lei, aceleiaşi firme, un alt teren situat în judeţul Dâmboviţa. În 2022, Iulian Dumitrescu a încasat 164.268 de lei de la Consiliul Județean Prahova.
Frumosul1 • 20.02.2024, 17:17
Trăim vremuri tulburi unde decesele Sint duble că nașterile Intr o lună iar politicienii din toate județele fură