O serie de case de vacanță și alte bunuri despre care se presupune că sunt folosite de președintele rus și care, conform înregistrărilor disponibile, aparțin sau au fost deținute de persoane, companii și organizații caritabile diferite au ca element comun un nume de domeniu de e-mail: LLCInvest.ru.

Acest domeniu a fost descoperit prin analiza unor date scurse de pe serverele unei companii de comunicații din Rusia, date care au arătat numele expeditorilor, destinatarilor, dar și subiectul corespondenței.

Un expert anticorupție din Rusia, care a vorbit sub protecția anonimatului, având în vedere situația politică din Moscova, a spus că constatările ridică întrebări cu privire la existența unui nivel de „management comun”.

„LLCInvest arată cel mai probabil ca o cooperativă sau o asociație, în care membrii săi pot face schimb de beneficii și proprietăți”, a precizat el.

Timp de aproape două decenii, Putin a fost acuzat că a acumulat în secret o avere colosală prin intermediari. Aceste speculații au fost alimentate de o serie de dezvăluiri precum scurgerile de informații „Pandora Papers” despre averile celor mai apropiați colaboratori ai liderului de la Kremlin.

Serghei Kolesnikov, un om de afaceri, a susținut în urmă cu 10 ani că a fost în spatele unei scheme care a permis unui grup de oligarhi de top ai Rusiei să strângă miliarde de ruble într-un tip de „fond de investiții” în beneficiul lui Putin, care atunci era prim-ministru. Afirmațiile au fost respinse, iar Kolesnikov a fost nevoit să fugă din Rusia.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Oficial, în declarația sa de avere, Putin are doar „bunuri modeste”, după cum a subliniat, în urmă cu o lună, și guvernul britanic, în timpul unor discuții despre noi sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit Kremlinului, Putin are un apartament mic în Sankt Petersburg, două mașini din anii 1950, o remorcă și un garaj mic.

În realitate, averea sa este una vastă, dar și bine ascunsă, după cum arată și ancheta publicată de „Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate și Corupției” (OCCRP) și site-ul de știri în limba rusă Meduza, după o investigație de un an.

Jurnaliștii au identificat 86 de companii și organizații non-profit ai căror reprezentanți par să folosească numele de domeniu comun LLCInvest, adesea alături de conturi de e-mail ale companiilor. Multe dintre ele sunt deja cunoscute și folosite de președintele rus.

Ce bunuri sunt în „rețea”

Între bunurile și proprietățile conectate prin LLCInvest se numără un palat de 1 miliard de lire sterline despre care Aleksei Navalnîi a susținut că a fost construit pentru uzul personal al lui Putin în Gelendzhik, la Marea Neagră. Oligarhul miliardar Arkady Rotenberg, care se află sub sancțiunile UE și SUA, a revendicat proprietatea, după declanșarea scandalului.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Înregistrările corporative din baza de date Spark din Rusia indicau din iunie că proprietatea aparține unei firme numite Kompleks, a cărei companie-mamă este Binom. Directorul companiei de la Binom, până în iulie anul trecut, pare să aibă un domeniu de e-mail LLCInvest.ru. Adresa LLCinvest.ru rămâne citată în Spark, cea mai mare bază de date a companiilor din Rusia, drept contact.

De asemenea în această rețea LLCInvest apar și podgoriile din jurul palatului Gelendzhik. Navalnîi a declarat că cramele reprezentau un „hobby” al lui Putin care scăpase de sub control. Viile din jurul palatului aparțin unei organizații non-profit fondată de doi asociați ai lui Putin, Ghenadi Timcenko și Vladimir Kolbin – ambii fiind acum sub sancțiuni occidentale. Kolbin și alți asociați cu podgorii au conturi de e-mail LLCInvest.ru.

Stațiunea de schi Igora din regiunea Leningrad, unde a avut loc nunta fiicei lui Putin în 2013, este și ea menționată. Potrivit documentelor funciare, este deținută de Ozon, companie în care Iuri Kovalchuk, prietenul lui Putin și președintele Bank Rossiya, deține o cotă importantă.

De asemenea, de un cont de e-mail LLCInvest.ru se bucură și o vilă la nord de Sankt Petersburg, cunoscută de localnici drept „Dacha lui Putin”. Vila Sellgren a fost deținută de Oleg Rudnov, un prieten din copilărie al lui Putin, și moștenită de fiul său, Serghei Rudnov, printr-o companie numită North.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Pe listă se mai află și o clădire de lemn la nord de Sankt Petersburg, cunoscută sub numele de Cabana Pescarului. E-mailurile scurse de la o firmă de construcții sugerează că trei companii diferite care foloseau numele de domeniu dețineau diferite parcele de teren în jurul complexului, în timp ce o a patra entitate care folosea LLCInvest – o organizație nonprofit numită „Renașterea Tradițiilor Maritime” – a gestionat construcția.

Aceeași fundație, plasată recent sub sancțiuni occidentale, deține două iahturi, Shellest și Nega, despre care Trezoreria SUA spune că ar fi legate de Putin.

„Banca lui Putin”

Activele de 4,5 miliarde de dolari deținute de entitățile LLCInvest includ depozite mari în numerar. Două fundații non-profit, co-fondate de Timchenko și Kolbin, care, conform înregistrărilor corporative Spark, par să folosească numele de domeniu, au fonduri semnificative la dispoziție.

LLCInvest nu este un furnizor de e-mail standard deschis publicului, cum ar fi Yahoo sau Gmail, ci un domeniu pe un server deținut de Moskomsvyaz, o companie de telecomunicații care are legături strânse cu Bank Rossiya. Banca din Sankt Petersburg se află sub sancțiuni occidentale și este descrisă de Trezoreria SUA drept „banca personală pentru înalți oficiali ai Federației Ruse”.

Rossiya a fost, de asemenea, descrisă drept „banca lui Putin” pentru modul în care îndeplinește solicitările lui Vladimir Putin. Kremlinul a negat orice astfel de legături sau influență.

„Oamenii de paie”

Cu excepția unei singure persoane, Moskomsvyaz și toți utilizatorii adreselor de e-mail LLCInvest.ru nu au răspuns la solicitările jurnaliștilor. Nu este clar scopul serviciului de e-mail comun sau motivația cooperării aparente în probleme de personal și logistică. Nu există nicio sugestie că toți utilizatorii LLCInvest.ru sunt implicați în gestionarea activelor care au legături cu Vladimir Putin.

Singura persoană care a vorbit cu jurnaliștii, un bărbat care are un cont de email LLCInvest și este director al mai multor companii, a spus că nu cunoaște natura activităților sale.

„Sunt un angajat umil și mă ocup de treburile mele. Eu semnez doar acte. Știți cum uneori oamenii fără adăpost sunt înregistrați ca directori ai unei companii. Nu sunt fără adăpost, dar semnez actele așa cum fac ei, fără a intra în detalii”, a spus el.

„Dacă compania mea ar face parte dintr-un holding mare, nu aș ști”, a adăugat el. Identitatea bărbatului este ascunsă, pentru propria sa siguranță.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI