Gîngioveanu deţine 120 de hectare de teren, majoritatea situate aproape de Craiova, în localitatea Mischii. Găvan, pe de altă parte, deţine aproximativ 130 de hectare de teren, din care a obţinut în ultimii ani circa 100.000 de euro din subvenţii, arendă şi vânzarea de cereale.
Procurorii DNA au descoperit aproximativ 750.000 de euro în locuinţele celor doi, în timpul percheziţiilor.
Şpagă uriaşă
Managerul Gîngioveanu și socrul său, Constantin Găvan, sunt acuzați de DNA pentru implicarea într-un caz de corupție legat de angajări la stat. În perioada septembrie – octombrie 2024, Găvan ar fi primit 30.500 de euro de la patru persoane pentru a interveni pe lângă ginerele său, Gîngioveanu, manager al Serviciului de Ambulanță Dolj, pentru angajarea acestora pe posturi de șofer autosanitară și asistentă medicală.
,,În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul Găvan Constantin ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 de euro de la patru persoane pentru a interveni pe lângă ginerele său, inculpatul Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturi de șofer autosanitară, respectiv asistentă medicală”, a declarat DNA. Soția lui Gîngioveanu, Aurelia Maria, managerul Spitalului CFR din Craiova, este și ea acuzată că ar fi primit mită pentru a angaja o persoană în cadrul spitalului.
Cazul a șocat prin suma impresionantă de 750.000 de euro găsită în casa celor doi bugetari. Astfel de sume sunt, de obicei, asociate cu maneliști, traficanți de droguri, proxeneți sau cămătari. Dacă acuzațiile DNA sunt adevărate, cei doi directori ar fi putut obține astfel de sume printr-o medie de șpagă de 30.000 de euro pe anotimp, ceea ce ar însemna peste o sută de mii de euro pe an.
Prin coroborarea acuzațiilor DNA cu existența îndelungată în funcții a celor doi directori se poate ajunge la concluzia că în zece ani ar putea strânge milioane din șpăgi. Bine investite, aceste sume ar aduce profituri înzecite.
Averea şocantă a familiei Găvan
Declaraţiile de avere ale celor două familii implicate în circuitul şpăgii sunt la fel de şocante precum banii găsiţi în casă de procurori. Acestea sunt pline de terenuri răspândite în diverse zone ale Doljului. Rămâne de văzut dacă au fost obţinute prin muncă cinstită sau cu bani din şpagă. Procurorii vor clarifica în viitor.
Să analizăm pe rând. Începem cu Constantin Găvan, şef de zeci de ani peste pământurile Staţiunii de Cercetare Şimnic şi, recent, director la staţiunea Işalniţa. Terenurile de la Şimnic au fost foarte disputate în ultimii 15 ani. Au avut loc lupte crâncene pentru a le obţine, iar unii au reuşit prin diverse retrocedări. Găvan deţine aproximativ 130 de hectare, inclusiv la Şimnic.
Document: Declarația de avere a lui Găvan Constantin
Sursă: Declarații.integritate.ro
Veniturile și proprietățile impresionante ale familiei Găvan
Familia Găvan deține aproximativ 130 de hectare de teren agricol. Conform declarației de avere din 2020, între 1999 și 2020, ei au achiziționat, moștenit sau primit donație 116,53 hectare. Terenurile sunt situate în Teslui, Craiova, Goiești, Șimnicu de Sus, Mischii, Bulzești și Murgași.
În ceea ce privește clădirile, familia deține două case de locuit, achiziționate în 1994 și 1995, și două apartamente, dobândite în 1996 și 2007. Familia Găvan are doar o Dacia 1310, fabricată în anul 2000.
În conturile lor bancare, în 2020, aveau circa 40.000 de euro. În același an, figurează cu un împrumut de 101.000 de euro, luat în 2019 de la Cristinel Negreanu.
În 2020, Găvan a avut un venit din salariu de circa 90.000 de lei, iar soția sa, 25.000 de lei. Din subvenții APIA și vânzarea de cereale, au obținut peste 260.000 de lei.
Sume suplimentare în declarația de avere
În declarația de avere din 2021 apar două terenuri noi pe numele soției: unul în Melinești de 11,58 hectare și unul în Mischii de 3,42 hectare. Suma din conturile bancare crește cu aproximativ 50.000 de lei și apare un împrumut de 100.000 de euro de la Marinescu Alin.
De asemenea, sumele încasate din subvenții, vânzare cereale și arendă se ridică la circa 450.000 de lei. În declarația de avere din 2022, suprafața terenurilor rămâne neschimbată, dar veniturile din agricultură depășesc 550.000 de lei.
Cumpărări masive
În 2022, familia Găvan și-a reactivat interesul pentru achiziția de terenuri. Potrivit Libertatea, au cumpărat aproximativ 20 de hectare în Murgaşi, Şimnicu de Sus şi Goieşti și și-au crescut economiile la peste 500.000 de lei. Veniturile din agricultură au ajuns la peste 570.000 de lei. În 2023, au achiziționat alte 10 hectare în aceleași localități, iar sumele din conturi au crescut la 800.000 de lei.
În același an, familia a reușit să ramburseze împrumuturile de 200.000 de euro. Veniturile din agricultură au scăzut la puțin peste 400.000 de lei, posibil din cauza unui an agricol mai slab sau a vânzării unor terenuri pentru a acoperi datoriile. Aceste detalii vor fi confirmate în declarația de anul viitor. Momentan, Găvan se află în arest preventiv.
Averea impresionantă a familiei Gîngioveanu
Ginerele lui Cristian Gîngioveanu, șef la Ambulanță de ani buni, a acumulat o avere impresionantă, constând în principal din terenuri. În declarația sa din 2021, el a menționat că a cumpărat împreună cu soția sa, directoarea Spitalului CFR Craiova, 100 de hectare de teren între 2005 și 2020, toate situate în Mischii.
Familia deține și o casă în Craiova de 220 de metri pătrați, primită de soție prin donație. Gîngioveanu conduce o Toyota RAV 4 din 2018, dar nu are nici un cont bancar, fapt surprinzător. În 2020, cei doi soți au primit subvenții APIA de aproximativ 90.000 de lei.
Document: Declarația de avere a lui Găvan Constantin
Sursă: Declarații.integritate.ro
Achiziții neclare
Anul următor, în declarația de avere au apărut încă 20 de hectare, probabil uitate anterior. Acum, figurează cu 120 de hectare cumpărate în 2005, deși anterior menționa că terenul a fost achiziționat între 2005 și 2020.
Astfel, au dispărut 15 ani de achiziții, posibil pentru a nu atrage atenția. Mașina a rămas aceeași, la fel și sărăcia din conturi, dar a apărut un nou apartament în averea familiei, de 70 de metri pătrați, în Craiova, cumpărat în 2021. Subvențiile de la APIA au crescut substanțial, cei doi soți primind 300.000 de lei. În declarația de avere din 2023 nu se schimbă nimic: aceleași terenuri, aceleași subvenții, fără achiziții noi. Anul 2024 este similar.
Spre deosebire de ginerele său, care nu a mai cumpărat pământ în ultimii 5 ani, Găvan a continuat achizițiile. Poate nu s-ar fi oprit, dar a luat o pauză din cauza DNA. Cu aproape 250 de hectare de teren, dintre care jumătate în Mischii și Șimnic, cele două familii de bugetari sunt latifundiari de seamă.