„Chiar dacă vremea pare primăvăratică la altitudini mai mici, la munte situaţia este complet diferită. Traseele montane care implică zonă de creastă, versanţi nordici şi altitudini de peste 1500 m prezintă un strat consistent de zăpadă îngheţată, iar vântul puternic din următoarea perioadă nu va îmbunătăţi deloc aceste condiţii”, au transmis, vineri, salvamontiştii din Suceava.

Aceştia cer turiştilor „o abordare responsabilă”.

„Doborâturile de arbori sunt iminente, iar temperaturile resimţite pot depăşi -15 grade”, au mai transmis salvamontiştii.

Meteorologii au emis joi, 21 decembrie, mai multe alerte cod portocaliu și galben de vânt puternic și ninsori viscolite în zona de munte, valabile în toată țară, până pe 24 decembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News