„Ținând cont de dimensiunea și răspândirea geografică a focarului de rujeolă din România, posibilitatea de transmitere peste hotare a cazurilor de rujeolă este una crescută”, se arată în evaluarea ECDC cu privire la riscurile implicate de focarul de rujeolă din țara noastră, potrivit Xinhua.
De la sfârșitul lunii septembrie 2016 până la 17 februarie 2017, Institutului Național de Sănătate Publică a primit înștiințări cu privire la 3.071 de cazuri de rujeolă. Cu toate că numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant de la o săptămâna la alta, autoritățile sunt legate de mâini și de picioare. În lipsa unei legislații care să-i oblige pe părinți să-și vaccineze copiii, boala se răspândește cu repeziciune.
În 2016, focare de rujeolă au izbucnit în mai multe dintre țările UE/SEE, iar numărul cazurilor continuă să crească în 2017.
Focare anterioare și actuale din alte trei țări din UE au fost asociate din punct de vedere epidemiologic cu actualul focar din România, precizează Xinhua care menționează că sunt necesare investigații aprofundate pentru a obține mai multe informații cu privire la această posibilă legătură.
Vaccinarea este singura măsură eficientă împotriva rujeolei
Dat fiind faptul că în mai multe țări din spațiul UE/SEE nu a fost încă atins planul de imunizare a populației prin vaccinare, riscul de răspândire și de transmitere a rujeolei din zonele cu populație cu grad înalt de risc rămâne ridicat. ECDC, având sediul în capitala Suediei din 2005, colaborează cu autoritățile din domeniul sanitar din Europa în lupta cu bolile infecțioase.
Citește și: Epidemie de rujeolă în Belgia. Epidemia ar fi pornit de la o persoană care a călătorit în România