“Aş vrea să spun direct: prea multe ţări se îndreaptă în direcţia greşită, virusul rămâne inamicul public numărul unu. Mesajele contradictorii ale liderilor subminează ingredientul esenţial al oricărui răspuns: încrederea”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS.

Şeful OMS a făcut încă o dată un apel către guverne pentru a comunica în mod clar cu cetăţenii şi pentru a pune în practică o strategie globală vizând suprimarea transmiterii şi salvarea de vieţi, solicitând în acelaşi timp populaţiilor să dea curs recomandărilor privind măsurile de protecţie (n.r. – distanţarea fizică, purtarea măştii în locuri publice, spălatul mâinilor).

“Dacă principiile elementare nu sunt urmate, această pandemie nu va putea merge decât într-o singură direcţie – din rău în mai rău”, a spus el, adăugând că lumea nu va reveni la “vechea normalitate într-un viitor previzibil, existând multe motive de îngrijorare”.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a mai spus că dintre cele 230.000 de noi cazuri de COVID-19 confirmate duminică, 80% s-au înregistrat în zece ţări şi 50% în numai două state. SUA şi Brazilia sunt ţările cele mai afectate.

Retragerea SUA din OMS nu a fost confirmată

Reprezentantul OMS a mai precizat că acest for nu a primit notificarea oficială a retragerii SUA din organizaţie, aşa cum a anunţat preşedintele american Donald Trump. Liderul american afirmase că OMS satisface dorinţele Chinei, unde COVID-19 a fost detectată prima dată.

Donald Trump, care în weekend a purtat pentru prima dată o mască facială în public, a fost acuzat de opozanţii politici că nu ia în serios suficient noul coronavirus.

O echipă a OMS a plecat în China pentru a investiga originea virusului SARS-CoV-2, descoperit prima dată în oraşul Wuhan. Membrii echipei se află în carantină, urmând procedura standard, înainte de a-şi începe lucrul alături de oameni de ştiinţă chinezi, a anunţat directorul OMS pentru situaţii de urgenţă, Mike Ryan.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News