AmCham EU, cu 160 de companii membre, printre care Apple, ExxonMobil și Visa, precizează în ultimul său raport anual cu privire la economia transatlantică, publicat luni, că anul 2024 a fost marcat de o intensificare a relației bilaterale SUA-UE, în condițiile în care schimburile de bunuri și servicii au atins o valoare record de două trilioane de dolari.

AmCham EU consideră 2025 un an al promisiunilor, dar și al pericolelor pentru cea mai importantă relație comercială pe plan mondial.

În ultima săptămână, administrația Trump a impus tarife vamale suplimentare la oțel și aluminiu, iar UE a răspuns cu contramăsuri. Ulterior, președintele Donald Trump a amenințat cu tarife de 200% asupra băuturilor alcoolice importate din UE. Liderul republican de la Casa Albă a criticat deficitul comercial al SUA pe relația cu UE, chiar dacă în cazul schimburilor cu servicii americanii înregistrează un excedent.

AmCham EU notează că schimburile comerciale sunt doar o parte a activităților comerciale transatlantice și că adevăratul indicator sunt investițiile. „Contrar percepției generale, cea mai mare parte a fluxurilor de investiții americane și europene se îndreaptă reciproc una către cealaltă, și nu spre piețele emergente cu costuri mai reduse”, se arată în raport.

Vânzările filialelor companiilor americane din UE sunt de patru ori mai mari decât exporturile americane către UE. De asemenea, vânzările filialelor companiilor europene din Statele Unite sunt de trei ori mai mari decât exporturile europene către Statele Unite. Potrivit AmCham EU, efectele secundare ale conflictului comercial ar putea afecta aceste legături strânse.

Principalul autor al raportului, Daniel Hamilton, precizează că schimburi comerciale între firmele americane și europene echivalente cu aproximativ 90% din comerțul Irlandei și 60% din cel al Germaniei ar putea fi afectate de conflictul tarifar.

Există de asemenea riscul ca efectele secundare să se răsfrângă asupra schimburilor de servicii, fluxurilor de date sau comerțului cu energie, în condițiile în care UE și Europa per ansamblu sunt dependente de importurile de gaze lichefiate americane.

„Efectele în lanț ale acestui conflict comercial nu se vor limita doar la comerț. Ele se vor propaga și în celelalte sectoare, iar interacțiunile sunt extrem de semnificative”, avertizează Daniel Hamilton.

Companiile americane și europene au lanțuri valorice întrepătrunse, care pot fi competitive la nivel global, cum este cazul automobilelor BMW exportate din Statele Unite. „Nu sunt sigur că vom avea investiții izolate. Asta va face lucrurile foarte ineficiente”, a conchis Hamilton. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News