Medicii din țară avertizează asupra faptului că, odată ce pacienților cu forme ușoare li s-a oferit posibilitatea să rămână la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie, unii dintre aceștia aleg să se prezinte din ce în ce mai târziu la unitatea medicală. Fie pentru că presupun că “pot duce boala” pe picioarele lor, fără internare, fie pentru că folosesc tot felul de rețete improvizate găsite pe internet.

Pericolul tratamentului “după ureche”

“Din nefericire, pacienții ajung târziu în spital. Am vrea o implicare mai activă a medicului de familie, ca atunci când sfătuiește pacientul să îi recomande să i se adreseze de îndată ce simte că are ceva în neregulă. Văd pe rețelele de socializare circulând tot felul de propuneri de tratament, cu sau fără indicație medicală. Aș sugera tuturor celor care au un test pozitiv să urmeze sfatul medicului în ceea ce privește administrarea unui tratament”, a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Aceasta spune că aceia care se tratează la domiciliu, spre deosebire de pacienții internați în spital, nu sunt sub o evaluare permanentă a unui specialist și dacă iau o schemă de tratament “după ureche”, riscă să își facă mai mult rău decât bine.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Îi rog pe toți cei care ne citesc ca întotdeauna când iau o schemă de terapie să se adreseze medicului de familie, iar medicul de familie să se adreseze unui infecționist de la camera de gardă a spitalului de boli infecțioase pentru orice sfat.

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

De altfel, o simplă căutare pe Twitter sau pe Facebook arată zeci, chiar sute de postări în tot felul de grupuri, inclusiv de homeopatie sau naturopatie, cu recomandări care sunt fie periculoase pentru consumul acasă, fie nerecomandate de a fi luate fără sfatul unui medic specialist.

De la Plaquenil la supradoză de vitamina D3

“Vitamina C de 1000 și vitamina D3 de 4000 în fiecare zi și preventiv Plaquenil (5 zile) o pastilă pe zi și Clanex de 0,4 (7 zile) injectabil (conține amoxicilină, n.red.), după 7-8 zile poți să stai liniștită că ai depășit perioada critică, asta am luat eu și copilul preventiv ca să nu facem complicații”, a scris o persoană pe Twitter, răspunzând unui utilizator care întreba ce să facă dacă i-a ieșit testul pozitiv.

Specialiștii atrag atenția că este periculos să iei pastile, chiar și suplimente sau vitamine, fără sfatul medicului, mai ales că nu există o strategie de prevenție dovedită de studiile de specialitate.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

“Ne-am confruntat cu oameni care au venit indignați că au luat vitamine și s-au îmbolnăvit. Vitaminele nu previn îmbolnăvirea, doar pregătesc puțin organismul. Am avut pacienți care au luat doze foarte mari de vitamina D3, mi-au spus că au luat patru-cinci pastile, de 4000-5000, au crezut că sunt de 1000. Și nu numai de vitamina D. Ei nu se mai uitau la cât are pastila lor. Singura măsură de a preveni virusul este purtarea măștii și distanțarea socială”, a precizat dr. Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

Inclusiv medicii de familie spun că s-au trezit cu foarte multe apeluri de la pacienții care au decis să ia vitamine la sfaturile prietenilor.

“Sfatul nostru este ca, în măsura în care ei nu au simptomatologie, să se vitaminizeze prin alimentație corectă, folosind ce avem noi la îndemână, fructe, legume, bogate în vitamina C, în esență. Dacă doresc totuși să apeleze la vitaminoterapie, să ne solicite sfatul”, a precizat Elisabeta Spătaru, medic de familie.

“Antibioticele fac mai mult rău, distrug flora intestinală”

Dar de la tratamente cu supranutrienți, pe rețelele de socializare se ajunge chiar la cele pe care medicii le-ar aplica în spitale pacienților infectați.

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european
Recomandări
Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Pe un grup cu peste 7.500 de membri al “pacienților care au avut COVID în România”, unii au postat chiar tratamentul ce le-ar fi fost administrat într-un spital din Italia.

Avertisment pentru românii care se tratează singuri de COVID: Apelați la medicul de familie, nu la Facebook! “Unii ajung târziu la spital”

O parte dintre aceste medicamente nu pot fi luate însă fără rețetă, iar administrarea lor, în absența recomandărilor specializate, poate fi dăunătoare, avertizează medicul Virgil Musta.

“Eu recomand să se crească puțin rezistența organismului, dar să nu se exagereze, pentru că fiecare medicament poate să ne facă și rău. Asta este educația. Poate să ia câte o vitamina C, dar să nu înceapă să ia tot felul de medicamente. Antibioticele fac mai mult rău dacă se iau, distrug flora intestinală și virusurile își fac mai ușor treaba. Cred că medicul de familie poate consilia foarte bine”, spune doctorul timișorean.

Apelul unui medic pe un grup de bolnavi de COVID: Riscați să induceți lumea în eroare!

Tocmai pentru a preveni tratamentele luate de pe internet, un doctor stomatolog a postat chiar pe un astfel de grup de Facebook de bolnavi COVID un apel către cei care sunt tentați să se autotrateze.

Avertisment pentru românii care se tratează singuri de COVID: Apelați la medicul de familie, nu la Facebook! “Unii ajung târziu la spital”

“Nu îți faci o casă cu ce citești pe internet, ci consultând un arhitect”

Prof. dr. Doina Azoicăi, președinta Societății Române de Epidemiologie, avertizează și asupra riscului de a cădea în cealaltă extremă, de a încuraja ideea că “medicul este Dumnezeu”. Dar una dintre principalele recomandări în general, explică epidemiologul, nu doar în contextul infecției cu SARS-CoV-2, este evitarea automedicației, chiar și în cazul vitaminelor.

“Fără o analiză a stării pacientului, a formei clinice, nu putem să ne hazardăm și să ne luăm după recomandări neautorizate, pe care nu știm cine le face. Nu vreau să încurajez ideea că medicul e Dumnezeu, dar, totuși, medicul este specialist. Cum eu nu îmi fac casă citind ce recomandă unul sau altul că a făcut și a ieșit ceva trainic și apelez la un arhitect, cu atât mai mult trebuie făcut asta atunci când vine vorba de sănătate”, a precizat prof. dr. Doina Azoicăi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI