În aceste condiții, doar patru bănci de importanță sistemică ar rămâne profitabile în 2019 și până la sfârșitul anului 2020 doar două ar mai fi pe profit.
Banca Națională a României avertizează că sistemul bancar va fi grav afectat de noile prevederi gândite de Eugen Teodorovici. Asta reiese dintr-o scrisoare ministrului Finanțelor de către Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR.
Potrivit documentului consultat de Hotnews.ro, doar patru bănci de importanță sistemică ar mai rămâne profitabile până în anul 2019, respectiv doar două până la sfârșitul anului 2020.
În scenariul advers ajustat cu includerea taxei de lăcomie, nicio bancă nu ar mai avea capacitatea de a genera profit, conform documentului.
De asemenea, există riscul ca unele bănci să nu mai îndeplinească cerinţele de solvabilitate: nouă în 2019 şi 14 în 2020.
„La nivel individual, aplicarea «taxei pe lăcomie» ar conduce la erodarea ratei de solvabilitate totale sub nivelul cerințelor globale de capital în cazul a 9 bănci (din care una de importanţă sistemică) în anul 2019, respectiv a 14 bănci în anul 2020 (din care una de importanţă sistemică) conform scenariului de bază. În cadrul scenariului advers, 20 bănci in anul 2019 (din care 8 de importanţă sistemică), respectiv 23 bănci în anul 2020 (din care 8 de importanţă sistemică) nu ar deţine fonduri proprii suficiente pentru acoperirea integrală a cerinţelor globale de capital, necesitând aport de capital suplimentar. Deficitul de capital se ridică la 747 milioane lei în anul 2019, respectiv 1,8 miliarde lei în anul 2020 în cadrul scenariului de bază. Deficitul de capital se ridică la 6 miliarde lei în anul 2019, respectiv 12,7 miliarde lei în anul 2020 în cadrul scenariului advers”, reiese din scrisoarea BNR trimisă ministrului Finanțelor.
În scrisoarea adresată ministrului Finanțelor, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, avertizează că băncile cu personalitate juridică română s-ar putea transforma în simple sucursale ale unor grupuri străine pentru a nu mai fi nevoite să îndeplinească cerințele de capital.
În aceste condiții, vor crește costurile de creditare, iar firmele vor putea obține tot mai greu împrumuturi.
„Măsura are un caracter puternic prociclic într-o situaţie de criză, în condiţiile în care ratele de dobândă au tendința de creştere. Oricum ratele dobânzilor cel mai probabil vor urma o tendinţă ascendentă, inclusiv ca urmare a expectațiilor pe plan internaţional referitoare la normalizarea ratelor de dobândă (sub influența politicii monetare a SUA)”
„Instaurarea unei taxe aplicate asupra unei baze formată din totalul activelor financiare este o modalitate de frânare a iniţiativelor destinate creşterii sustenabile a volumului de credite acordate sectorului privat. În condiţiile in care Rornânia se caracterizează deja prin cel mai scăzut grad de intermediere financiară, măsura poate contribui la accentuarea ecartului negativ faţă de celelalte state europene. Mai există suplimentar riscul ca o parte şi mai mare din activitatea de creditare să se realizeze direct prin entităţi nerezidente, ceea ce ar contribui și la majorarea datoriei externe private a ţării, vulnerabilizând România în cazul unor evoluții defavorabile.”
Totodată, costurile de finanțare ar putea crește, atât la nivelul datoriei publice, cât și a celei private, din cauza cadrului legal impredictibil.
Vezi ce prevede «taxa pe lăcomie» și ce taxe noi sunt aplicate prin intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro