Oamenii de știință au testat 23 de testicule umane, precum și 47 de testicule de la câini de companie. Ei au găsit microplastice în fiecare probă.

Testiculele umane au fost conservate și, prin urmare, nu a fost posibilă măsurarea numărului de spermatozoizi, însă numărul de spermatozoizi din testiculele câinilor a putut fi evaluat și a fost mai mic în cazul probelor cu o contaminare mai mare cu PVC. Studiul demonstrează o corelație, dar sunt necesare cercetări suplimentare pentru a dovedi că microplasticele determină scăderea numărului de spermatozoizi.

„La început, m-am îndoit că microplasticele ar putea pătrunde în sistemul reproducător”, a declarat profesorul Xiaozhong Yu, de la Universitatea New Mexico din SUA. „Când am primit prima dată rezultatele pentru câini, am fost surprins. Am fost și mai surprins când am primit rezultatele pentru oameni”, a adăugat acesta.

Testiculele analizate au fost obținute în urma unor autopsii efectuate în 2016, bărbații având vârste cuprinse între 16 și 88 de ani în momentul în care au murit. „Impactul asupra tinerei generații ar putea fi mai îngrijorător” acum, când în mediul înconjurător există mai mult plastic ca niciodată, a spus Yu.

Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”
Recomandări
Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”

Testiculele umane aveau o concentrație de plastic de aproape trei ori mai mare decât cea găsită în testiculele de câine: 330 de micrograme pe gram de țesut față de 123 de micrograme. Polietilena, folosită în pungile și sticlele de plastic, a fost cel mai frecvent microplastic găsit, urmată de PVC.

Numărul de spermatozoizi la bărbați este în scădere de zeci de ani, poluarea chimică, cum ar fi pesticidele, fiind asociată cu acest lucru potrivit mai multor studii. De asemenea, microplasticele au fost descoperite recent în sângele uman, în placente și în laptele matern, ceea ce indică o contaminare pe scară largă a corpului uman.

Impactul asupra sănătății este încă necunoscut, dar s-a demonstrat că microplasticele provoacă daune celulelor umane în laborator.

Cantități uriașe de deșeuri de plastic sunt aruncate în mediul înconjurător, iar microplasticele au poluat întreaga planetă, de la vârful Muntelui Everest până în cele mai adânci oceane. Se știe că oamenii consumă aceste particule minuscule prin intermediul alimentelor și al apei, precum și prin inhalarea lor.

În luna martie, medicii au avertizat asupra efectelor care pot pune viaţa în pericol după ce au descoperit un risc substanțial crescut de accident vascular cerebral, atac de cord și deces mai devreme la persoanele ale căror vase de sânge au fost contaminate cu materiale plastice microscopice.

Ce spun specialiștii în cazul pseudo crimei de la Ploiești cu victimă o Rosemary Doll: „Abandonarea anchetei ar fi o gravă eroare”. Ce îi întrigă pe polițiști
Recomandări
Ce spun specialiștii în cazul pseudo crimei de la Ploiești cu victimă o Rosemary Doll: „Abandonarea anchetei ar fi o gravă eroare”. Ce îi întrigă pe polițiști

Studiul, publicat în revista Toxicological Sciences, a implicat dizolvarea mostrelor de țesut și apoi analizarea plasticului rămas. Testiculele câinilor au fost obținute de la cabinete veterinare care au efectuat operații de sterilizare.

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Cetitorul 21.05.2024, 09:01

Se vor naște bebeluși din plastic?

Avatar comentarii

croco601 20.05.2024, 22:47

Pe vremuri, când luai o blenoragie, îți dădea două peniciline și te trimitea acasă. Acum *** ăștia ți le taie să vadă ce găsesc înăuntru?... Apăi eu la spițer n-oi mai mere cât îi lumea!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Avatar comentarii

croco601 20.05.2024, 22:35

...cine știe ce drăguță din latex de slabă calitate avea ***?!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.