Generalul Sir Richard Shirreff, fost adjunct al comandantului suprem până în 2014, a îndemnat Occidentul să acţioneze în vederea evitării unei „potenţiale catastrofe”. El s-a referit astfel la un eventual atac al Moscovei vizând Estonia, Lituania şi Letonia, transmite ibtimes.co.uk.
„Înspăimântător este faptul că va fi un război nuclear, deoarece Rusia leagă gândirea şi capacitatea nucleară de fiecare aspect al capacităţii apărării sale”, a declarat Shirreff miercuri pentru BBC Radio 4.
„Trebuie să-l judecăm pe preşedintele Putin după faptele, nu după vorbele sale”, a mai spus fostul comandant NATO. Liderul de la Kremlin „a invadat Georgia, a invadat Crimeea, a invadat Ucraina. A folosit forţa şi a scăpat nepedepsit”, a amintit generalul.
Sir Richard Shirreff face aceste declaraţii înaintea lansării, prevăzute pentru 2017, a cărţii sale de ficţiune „War with Russia” şi la doar câteva zile după ce sistemul american antirachetă din România a devenit operaţional.
Staţia de apărare antirachetă de la Deveselu, în sudul României, urmează să fie dotată cu interceptori de tip SM-2 şi să fie integrată în scutul antirachetă al NATO. În replică, Rusia a anunţat că-şi va moderniza un sistem de detectare a lansărilor, situat în Crimeea, care urmează să fie în măsură să detecteze rachete de tip hipersonic, balistice şi de crozieră.
Putin a denunţat, în urmă cu câteva zile, acest program al NATO, despre care oficiali americani subliniază că vizează ameninţări dinspre Iran. „Ameninţarea nu mai există, însă crearea sistemului de apărarea antirachetă continuă”, a denunţat preşedintele rus.
Pe 17 mai, avioane de tip Typhoon din cadrul Forţelor Aeriene Regale au fost trimise să intercepteze avioane ruse, deasupra Mării Baltice, pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, mai scrie sursa citată.