„România a înregistrat o creştere economică puternică în 2017, cu un nivel record al scăderii şomajului şi un sector financiar îmbunătăţit. Consumul privat, impulsionat de stimulente fiscale şi de majorări ale salariilor, a condus la o creştere puternică a economiei, în timp ce investiţiile sunt rămase în urmă şi reformele structurale au încetinit”, semnalează experţii FMI.

„Investiţiile publice au scăzut la un nivel redus ca procent din PIB de mai mulţi ani, cu o absorbţie redusă a fondurilor UE. Atât deficitul public, cât şi deficitul de cont curent s-au adâncit, la 2,8 şi, respectiv, 3,4% din PIB în 2017”. Iar inflaţia se reia cu rapiditate: „în timp ce ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale a României a fost atinsă în 2017, inflaţia anuală a crescut de la luna ianuarie peste limita superioară a benzii din jurul ţintei, ajungând la 5,2% în aprilie 2018”, se mai arată în comunicat, potrivit Mediafax.

„Creşterea economică este aşteptată să atingă cota de 5% în 2018, condusă din nou de stimularea continuă a consumului privat prin relaxarea fiscală”, fiind însă „însoţită de un deficit de cont curent şi o inflaţie ridicată, chiar şi atunci când politica monetară este înăsprită”. Creşterea economică „se va modera până la 3% pe termen mediu, deoarece efectele tranzitorii ale stimulentelor fiscale se estompează, iar investiţiile amânate şi lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea potenţială pe termen mediu”, mai arată experţii FMI.

Procesul de 9 miliarde de euro dintre foști angajați ai Petrom și Guvernul României, care ar putea secătui bugetul țării
Recomandări
Procesul de 9 miliarde de euro dintre foști angajați ai Petrom și Guvernul României, care ar putea secătui bugetul țării

Documentul mai semnalează că „sunt semne de supraîncălzire” şi „există riscul ca traiectoria actuală a politicilor să crească volatilitatea macroeconomică, să submineze capacitatea de a rezista la eventualele şocuri adverse şi, în cele din urmă, să încetinească convergenţa către ţările avansate ale UE”.

În luna mai, Ministerul de Finanţe anunţa că deficitul bugetar a urcat la 6 miliarde de lei, respectiv 0,65% din PIB, în primele patru luni ale anului 2018. Mai exact, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 6,05 miliarde lei. În aceeaşi perioadă din 2017,exista un excedent bugetar de 1,4 miliarde de lei, adică respectiv 0,17% din PIB. Datele reies dintr-un comunicat publicat vineri de Ministerul de Finanţe. În urmă cu o lună, Ministerul de Finanţe anunţa că România a încheiat cu un deficit de 4,46 miliarde de lei primele trei luni, față de un excedent de 1,5 miliarde de lei în primul trimestru al anului trecut. Asta înseamnă că, în luna aprilie, soldul negativ s-a cifrat la 1,59 miliarde de lei.


CITEŞTE ŞI:

Ce afaceri mai are Elena Udrea în România. Hoteluri la băi și culturi de orez

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI