„Săptămâna asta probabil că vom avea o medie săptămânală de 9.000 de cazuri, peste o săptămână vom avea 13.000- 14.000 de cazuri, spre sfârşitul săptămânii viitoare. Această cifră, de care toată lumea este speriată, de 20.000 de cazuri pe zi este posibil să fie atinsă în următoarele două-trei săptămâni”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit news.ro.
Medicul crede că important nu este neapărat numărul de cazuri, ci numărul total de persoane care ajung la spital şi la ATI.
Întrebat la ce se aşteaptă, Rafila a afirmat: „Suprasolicitarea, depăşirea capacităţii de reacţie, de tratare a pacienţilor, este, din păcate, foarte, foarte aproape”.
Reprezentantul României la OMS a precizat că în spitalele din întreaga ţară sunt pacienţi trataţi în UPU sau care aşteaptă pe holuri găsirea unor paturi: „Situaţia este foarte, foarte serioasă în acest moment”.
Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate zilnic a crescut de la 2.520 pe 10 septembrie la 12.590, pe 2 octombrie. Faţă de aceeaşi dată, numărul pacienţilor aflaţi la ATI aproape s-a triplat, de la 543 la 1.412.