Organizațiile semnatare avertizează că, sub propunerea de reformă prezentantă de minister, se urmărește „acordarea dreptului de vot în Consiliul ARACIP pentru asociația școlilor particulare, dar și alegerea președintelui ARACIP printr-o procedură care înlătură orice garanție de transparență și/sau independență”.

Ele au întocmit o notificare prin care solicită ministerelor avizatoare să blocheze adoptarea acestui proiect, invocând încălcarea legii privind transparența decizională în administrația publică sau a celei care prevede normele de elaborare a actelor normative, cât și politizarea intensă a agenției.

Apelul este întocmit de Coaliția pentru Educație, Asociația Ține de Noi, Federatia Organizatiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), Fundația World Vision România și Societatea Academică din România (SAR).

Într-un editorial semnat pentru Școala9, Antonia Pup, coordonatoare advocacy a Societății Academice din România, prezentă la dezbaterea privind proiectul de reformă, face o analiză a „bubelor istorice” ale acestei instituții care acreditează școlile românești, de stat și private.

Ea subliniază că depolitizarea agenției și aducerea unor experți sunt solicitările care au dominat orice discuție despre ARACIP, dar „rulați până la epuizare chiar de către factorii politici, acești termeni și-au demonstrat limitele atunci când o discuție privind organizarea unei instituții publice a devenit arena perfectă pentru recitarea tuturor problemelor cu care educația s-a confruntat vreodată”.

Despre organizarea consiliului ARACIP, Antonia Pup menționeză că 13 din 14 reprezentanți sunt angajați ai administrației publice centrale sau reprezentanți ai acesteia, dovadă clară a politizării. În plus, la capitolul exigență în selectarea reprezentanților, apare doar „experiența didactică (la clasă)”, deși sunt poziții de cea mai mare importanță în sistemul preuniversitar.

„Funcția de președinte al ARACIP se golește de conținut: orice profesor cu cel puțin 10 ani experiență la catedră obedient sistemului va putea ajunge în această funcție, iar structura propusă a consiliului ARACIP îi va acorda cecul în alb de încredere”, semnalează Antonia Pup.

Editorialul integral poate fi consultat pe Școala9

 
 

Urmărește-ne pe Google News