După temperaturile ridicate din ultimele zile, meteorologii au emis un cod galben de furtună și vânt puternic pentru aproape toată țara. Codul galben va intra în vigoare din această seară, de la ora 22.00 și va fi valabil până marți dimineața, la ora 9.00.

Astfel, în intervalul menționat, local în regiunile vestice, nordice și centrale și pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15… 20 l/mp, se arată în informarea transmisă de ANM.

Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării și, mai ales pe parcursul zilei de marți (12 mai), se vor înregistra viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h, iar la munte va sufla cu peste 70… 80 km/h.

După expirarea acestei avertizări, va intra în vigoare un cod galben, valabil până marți seara, la ora 23.00. Se vor semnala intensificări ale vântului și manifestări de instabilitate atmosferică în special în: Oltenia, Transilvania, vestul și centrul Munteniei. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h.

Vântul va sufla puternic și în zonele montane,  cu peste 90… 100 km/h. În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină, averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.

De asemenea, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru București, marți, între orele 9:00 și 23.00. Astfel, vremea se va menține călduroasă, dar vântul se va intensifica treptat și va atinge la rafală viteze în jurul a 55 km/h. Noaptea va slăbi în intensitate urmând a sufla slab și moderat.

Urmărește-ne pe Google News