Alexandru Rafila a avertizat populaţia că pastilele de iod nu se iau preventiv. „Nu se iau decât în primele ore de la un posibil incident, nu accident nuclear. Dacă într-o ţară vecină României apare o astfel de situaţie, în funcţie de observaţiile pe care autorităţile le fac în ceea ce priveşte un eventual nor radioactiv, trebuie administrate într-un interval cât mai scurt de timp”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la Prima TV.
Se iau în cantităţi de la un sfert sau jumătate de pastilă la copii, până la o pastilă sau două la adulţi. E un produs care blochează practic încorporarea potenţialului iod radioactiv din atmosferă, în sensul că este mai rapid. Îl administrezi mai rapid ca să blochezi tiroida, care nu mai încorporează iod radioactiv. Se indică persoanelor de până în 40 de ani, care au o activitate metabolică mai intensă. Peste această vârstă, doar în cazul unei expuneri foarte mari la o cantitate de iod radioactiv, ceea ce nu este cazul pentru ţara noastră.
Alexandru Rafila:
Ministrul sănătăţii a spus şi care e cel mai mare pericol la care se supune o persoană ce consumă preventiv pastile de iod.
„Poate să producă tulburări în funcţionarea glandei tiroide, în primul rând. Administrarea intempestivă de iod poate duce hipo sau hipertiroidie, după caz. Tocmai din această cauză noi am prefera ca distribuţia pastilelor să fie făcută împreună cu medicii de familie, pentru că ei îşi cunosc pacienţii de pe listă”, a explicat Rafila.
Potrivit acestuia, „de obicei valabilitatea pastilelor este de trei ani, iar acestea trebuie păstrate la întuneric, în spaţii uscate, la temperatura mediului ambiant”. Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi, că toate Direcţiile de Sănătate Publică din ţară au primit comprimatele cu iodură de potasiu fabricate de Antibiotice Iaşi.