Sistemul de sănătate din India este în colaps din cauza creșterii cazurilor, din luna aprilie. În spitale fără paturi, fără oxigen și fără cadre medicale, unii pacienți sunt puși pe paturi de carton, iar alții mor în sălile de așteptare sau în fața clinicilor supraaglomerate, înainte de a fi consultați de un medic.
Sâmbătă, țara a raportat cel mai negru bilanţ de 4.187 de decese din cauza COVID-19 și peste 400.000 de noi contaminări, toate într-o singură zi.
Swaminathan a declarat că varianta B.1.617 a fost, fără discuție, un factor de accelerare a epidemiei scăpate de sub control în India.
Varianta B.1.617 prezintă mutaţii care sporesc contagierile şi care pot, totodată, să o facă rezistentă la anticorpii dezvoltaţi graţie vaccinării sau în urma unei contaminări naturale.
Soumya Swaminathan pentru AFP:
Cercetătoarea indiană a avertizat însă că această tulpină nu este singura responsabilă pentru explozia cazurilor în India. O altă variantă luată în calcul este că India ar fi lăsat garda jos prea devreme, permiţând „adunări masive de persoane”, a mai spus ea.
De asemenea, Swaminathan a precizat că, pentru moment, este foarte dificil ca India să aibă control asupra virusului „întrucât epidemia vizează mii de persoane şi se multiplică cu o viteză foarte dificil de stopat”.
Swaminathan a mai subliniat că amploarea epidemiei în India creşte riscul apariţiei unor noi mutații şi mai periculoase.
„Cu cât virusul se multiplică, se răspândeşte şi se transmite, cu atât mai mult riscul de a produce mutaţii de a se adapta creşte. Variantele care acumulează un număr semnificativ de mutaţii pot, în cele din urmă, să devină rezistente la vaccinurile de care dispunem în prezent. Va fi o problemă la nivel global”, a avertizat Soumya Swaminathan.
Deși este cel mai mare producător de vaccinuri din lume, India se luptă să producă și să distribuie suficiente doze pentru noul val de infectări.
India a administrat peste 167 de milioane de doze de vaccin, însă rata de inoculare a scăzut în ultimele zile și doar aproximativ 2% din 1,4 miliarde de oameni au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizați complet.