„Au trecut două săptămâni. Nimeni nu a ieșit să ne spună ce s-a întâmplat de a fost nevoie de o decizie CCR. Și nici ce au păzit instituțiile statului. Nu a fost nimeni demis și nici nu s-a oferit vreo demisie de onoare. 

Președintele tace, prim-ministrul așijderea. O lipsă totală de transparență din partea instituțiilor statului care este acuzat de parte din societate că a călcat în picioare votul lor.

Și ei, și restul, merită, și au nevoie de certitudini. Și de dovezi clare că au existat motive extrem de serioase pentru acea decizie”, a transmis Gelu Duminică prin intermediul Facebook. 

CCR a anulat alegerile prezidențiale din România pe 6 decembrie, după desecretizarea documentelor CSAT care au relevat activități periculoase pentru securitatea națională raportate de SRI și SIE.

Însă de atunci, autoritățile nu au mai oferit alte informații.

„Pot înțelege că sunt multe detalii «secrete» care fac parte dintr-o cercetare mai amplă care este în plină desfășurare.

Numai că e nevoie de transparență pentru a (re)construi credibilitatea. Și de dovada faptului că statul funcționează. Și de «dovada» că cei responsabili din sistemul instituțional, politic, economic sau civic vor fi în fața justiției în cel mai scurt timp posibil”, subliniază Gelu Duminică.

Sociologul îi îndeamnă pe cei implicați să iasă și „să spună ceva din ceea ce poate fi spus, să înțeleg de ce s-au luat acele decizii”.

„Cu cât această opacitate durează mai mult, cu atât există riscul ca și bruma de încredere care mai există să se evapore. Și să câștige fix ăia pe care ziceai că vreți să-i opriți!”, avertizează Gelu Duminică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News