Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în haosul care înconjoară aeroportul din Kabul, a anunţat duminică Ministerul britanic al Apărării, în condiţiile în care zeci de mii de persoane încearcă cu disperare să fugă din ţară după preluarea puterii de către talibani, relatează dpa, Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Corespondentul Sky News, Stuart Ramsay, a transmis sâmbătă, pentru
Sky News, că a observat cel puţin trei cadavre în drumul său spre aeroport, notând și că soldaţii britanici au intervenit şi i-au tras din mulţime pe cei aflați în pericol.
Avertismentul SUA: ISIS ar putea ataca aeroportul din Kabul
Autorităţile americane au transmis sâmbătă, 21 august, o alertă de securitate prin care avertizează cetăţenii americani din Afganistan să evite aeroportul din Kabul pe fondul îngrijorărilor cu privire la eventuale atacuri ale filialei grupării teroriste Stat Islamic din Afganistan.
Oficialii apărării americani au declarat că monitorizează evoluţia situaţiei din Kabul şi caută rute alternative. Potrivit sursei citate, nu s-au dat alte detalii despre amenințarea potențială a unui atac al ISIS, iar grupul terorist nu a amenințat public că va efectua atacuri la Kabul.
De asemenea, Departamentul Apărării al SUA a transmis că 17.000 de persoane au fost evacuate până în prezent, dintre care aproximativ 2.500 de cetățeni americani. Potrivit unui oficial, un număr redus de americani și afgani pe care SUA a dorit să-i evacueze au fost hărțuiți. În unele cazuri, au fost bătuți în drum spre aeroport.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat pentru BBC că au emis instrucțiuni pentru a evita aglomerația mare de la porțile aeroportului.
Aeroportul rămâne „extrem de periculos”
Și alte țări au avertizat despre situația de pe teren. Guvernul Germaniei a anunţat că aeroportul rămâne „extrem de periculos, iar accesul la acesta este adesea imposibil”, în timp ce ministerul elvețian de externe a anunțat că situația securității s-a „deteriorat semnificativ în ultimele ore” și a amânat un zbor de evacuare de la Kabul.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că mai multe țări din alianță au propus ca aeroportul din Kabul să rămână deschis pentru evacuări şi după 31 august, pentru a le permite să scoată mai mulți oameni.
Josep Borrell, șeful politicii externe al UE, a declarat pentru agenția de presă AFP că este „matematic imposibil” ca SUA să evacueze toți afganii cu permise de călătorie până la 31 august.
Fostul premier britanic Tony Blair, în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat sâmbătă ”abandonarea” ţării de către occidentali. Acesta a precizat că decizia de retragere a fost tragică, inutilă şi periculoasă.
Între timp, talibanii încearcă să își consolideze controlul asupra Afganistanului. Mullah Abdul Ghani Baradar, cel care a semnat acordul de retragere a trupelor americane din Afganistan, a ajuns la Kabul și urmează să se alăture discuțiilor privind înființarea unui nou guvern.