Alexandra Bulat este studentă la doctorat la University College London și purtătoare de cuvânt pentru campania ”The 3 Million”, care militează pentru drepturile cetățenilor UE.

În contextul alegerilor din Marea Britanie, mulți români care trăiesc acolo, și sunt peste 450.000, împărtășesc o temere legată de viața după Brexit.

Una dintre nemulțumiri: autoritățile nu și-au ținut promisiunea din timpul campaniei pentru referendum, aceea de a acorda automat drepturi cetățenilor UE.

”Momentan, cetățenii UE din Marea Britanie trebuie să depună o cerere pentru a obține un permis de ședere permanentă (‘indefinite leave to remain) sau pe timp limitat (‘pre-settled status).

Sunt doar unul dintre cei peste trei milioane de cetățeni care a trebuit să depună o cerere pentru a rămâne în țară unde am studiat, lucrat și trăit de peste 7 ani.

The 3 Million dorește ca politicienii să respecte ce au promis în 2016 și să garanteze drepturile cetățenilor UE în mod automat, prin legislație primară adoptată în Parlament, implementand un sistem de înregistrare simplu, și protejând toate drepturile actuale, inclusiv dreptul la vot în alegerile locale”, spune Alexandra Bulat.

De asemenea, dorim că cetățenii UE să primească o dovadă fizică a statutului lor de imigrare/rezident. Momentan, acest statut este înregistrat în mod digital și credem că acest lucru poate provoca discriminare in viitor, de exemplu când cetățenii UE vor să închirieze o casă sau să își dovedească dreptul la muncă

Alexandra Bulat, purtătoare de cuvânt The 3 Million:

Mii de români riscă să devină rezidenți ilegali

Ministerul de Interne din Marea Britanie se laudă mereu cu sistemul de înregistrare a cetățenilor UE din regatul Unit, declarând recent că peste 2 milioane de cereri au fost depuse deja. În octombrie, 280.000 de români ar fi depus această cerere.

Tot guvernul a admis că cei care nu se înregistrează până la termenul limită, finalul anului 2020, ar putea fi deportați.

Alexandra Bulat se teme că mii de români ar putea ajunge în această situație.

”Eu fac voluntariat pentru o organizație caritabilă, ”Settled”, și ajut cetățenii europeni, inclusiv românii, să completeze formularul online pentru acest nou statut de rezident.

Am întâlnit mulți oameni care nu știau că trebuie să depună această cerere. Am întâlnit alții care aveau nevoie de ajutor deoarece nu vorbeau fluent limba engleză sau nu aveau abilitățile digitale necesare pentru a completa acest proces online”, spune ea.

Mă îngrijorează faptul că vor fi probabil mii de oameni, inclusiv români, care nu vor depune cererea din diverse motive, înainte de termenul limită – acești oameni vor deveni rezidenți ilegali peste noapte după acest termen limita, și vor avea diverse probleme dacă vor să continue să locuiască în Marea Britanie.

Alexandra Bulat, purtătoare de cuvânt The 3 Millio

Mai multe despre temerile românilor din Marea Britanie, în acest material.

Urmărește-ne pe Google News