„Muncim din greu să ne dăm seama ce trebuie să facem”, le-a spus Biden jurnaliștilor aflați la o bază aeriană din Coreea de Sud, înainte de a pleca spre Japonia cu aeronava Air Force One.
Primele cazuri confirmate de variola maimuţei au fost depistate la începutul lunii mai în Europa şi în America de Nord. Autoritățile sanitare la nivel mondial se tem că maladia s-ar putea propaga în Africa de Vest, dar și în restul lumii.
Boala se manifestă prin febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflaţi, frisoane şi oboseală. Pot apărea erupţii cutanate, adesea pe faţă, şi se răspândesc în alte părţi ale corpului, inclusiv pe organele genitale.
În acest moment, nu există tratament pentru variola maimuței, care se transmite prin contact cu o persoană bolnavă sau prin salivă. Infecția se vindecă de la sine. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis că urmărește îndeaproape cazurile din Marea Britanie, care la prima vedere par transmise în cadrul comunităţii homosexuale.
La variola normală, mortalitatea este de sub 30%, potrivit precizărilor făcute de autoritățile române pe pagina de Facebook RO Vaccinare, prin doctorul Cristian Apetrei, profesor în Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară la Universitatea din Pittsburgh, SUA.
Așadar, variola maimuței este mai puțin mortală decât variola normală, boală eradicată în 1977. Varianta vest-africană are o rată a mortalității de sub 4%. Până acum, între cazurile din ultimele zile nu a fost înregistrat niciun deces.
OMS a mai anunțat că se așteaptă să identifice mai multe cazuri de variola maimuței, pe măsură ce extinde supravegherea în țările în care boala nu este de obicei găsită. Până sâmbătă, 21 mai, au fost raportate 92 de cazuri confirmate și 28 de cazuri suspecte în 12 state membre care nu sunt endemice pentru virus.
Vezi evoluţia de până acum a cazurilor de variola maimuţei în România!