”Probabiliitatea unei recesiuni în Statele Unite ale Americii, în următoarele 12 luni, este de peste 50%. Această posibilitatea ar putea să mai crească, peste trei ani este de 98%. În scenariul nostru, recesiunea în SUA va fi la mijlocul anului viitor. Recesiunea în SUA s-ar putea întâmpla şi mai târziu, întrucât economia SUA este una rezilientă, ori mai devreme deoarece o corecţie declanşată de piaţa bursieră se poate întâmpla oricând”, a explicat el, conform Mediafax.ro.
„Inversiunea curbelor de dobândă”, prevestitorul crizei
Avertismentele privind o posibilă criză mondială au crescut în ultima vreme.
Recent a avut loc pe bursele din SUA un fenomen numit ”inversiunea curbelor de dobândă”. Acest lucru înseamnă că dobânzile la obligațiunile pe perioade mai îndelungate devin mai mici decât cele pe perioade scurte.
Graficele se traduc astfel: investitorii se tem de o viitoare criză.
O astfel de inversiune a avut loc și în anul 2008 și este, de regulă, prevestitorul unei crize.
Războiul economic SUA – China
Avertismentul lui Bucșa vine în contextul războiului comercial dintre SUA și China. Cele mai mari economii ale lumii și-au impus tarife vamale. SUA acuză China că este manipulator valutar și că își subvenționează companiile pentru a avea succes în străinătate.
China respinge însă acuzațiile.
”Marea problemă între SUA şi China este că nu se înţeleg asupra a ceea ce au de negoicat. O altă problemă a razboiaelor comerciale, este că ele afectează pe toată lumea. Scenariul include tarife de 25% pe toate exporturile chinezeşti, iar impactul calculat de OECD, pentru SUA, este de minus un punct procentual, pentru China impactul este de minust 1,4 puncte procentuale”, spune Bucșa, potrivit sursei citate.
”Impactul semnificativ se va cunoaşte asupra comerţului global, mai mult de 1,5 puncte procentuale”, a mai arătat economistul.
Efecte în Europa
Recent, SUA au impus tarife economice și Uniunii Europene, din cauza subvențiilor pentru Airbus.
Acesta a mai spus că dacă vor exista tarife suplimentare, euro se va deprecia în faţă de dolarul american.
De asemenea, în prognoza Unicredit, dobânzile la depozite în zona euro ar urma să ajungă la zero în 2025.